Baraj încins pentru Rio 2014! Meciul unei generaţii, Grecia – România sau şansa de a ajunge la Campionatul Mondial
Grecia şi România se înfruntă pentru un loc la Rio, turul play-off-ului disputându-se astăzi de la ora 21.45, pe Stadionul „Giorgios Karaiskakis” din Pireu, returul fiind programat pe Arena Naţională, marţi, 19 noiembrie, începând cu ora 21.00. Campionatul Mondial din Brazilia face cu ochiul „tricolorilor”, naţionala lui Piţurcă aflându-se la 180 de minute sau mai mult, de o performanţă râvnită de ani buni, peste un deceniu. Pe pământ elen, pe „Karaiskakis”, astăzi se joacă prima manşă a unei dispute ce a a primit deja apelative de genul „meciul unei naţiuni” sau „meciul unei generaţii”. România visează să ajungă în 2014 la festinul fotbalului de pe mapamond şi să profite de o tragere la sorţi favorabilă a barajului. Două ţări balcanice lovite de criză speră ca fotbalul să însemne pansamentul miraculos pentru ostoirea durerilor sociale. Până la urmă, „dubla” aceasta este a tuturor, pentru că o calificare la Rio de Janeiro reprezintă un eveniment ce ne poate influenţa destinul, dar pentru a avea privilegiul să danseze pe Copacabana, Marica şi compania trebuie să depăşească ritmurile lui Zorba ori Nana Mouskouri.
De acum 15 ani, din 1998, de la Mondialul francez, cu amintirea optimilor pierdute împotriva Croaţiei, România tânjeşte să ajungă iar alături de granzii fotbalului mondial şi să se bucure de emoţiile unei participări la nivel înalt. Lacrimile de după barajul ratat dureros cu Slovenia din 2001 încă persistă în memoria românilor, mai ales că, după „generaţia de aur” care ne scotea în stradă, a venit regresul, o cădere abruptă, cu Mutu şi Chivu, am ratat 3 Mondiale, iar din ultimele 6 turnee finale am prins, tot cu „Piţi”, doar Europeanul din 2008. În schimb, deşi etalează un fotbal inestetic, Grecia a urcat mult în ierarhie, fiind aureolată cu surprinzătorul titlu european din 2004. Un fotbal autohton sufocat de patroni penali, cluburi în insolvenţă şi echipe simbol dispărute, cu suporteri sătui de Mitică şi Naşu’ îşi găseşte speranţa, după multe neîmplini în ROMÂNIA.
Buni, răi, cu prezenţe episodice prin Europa la echipele de club, tricolorii de acum sunt ai noştri, în primul rând pentru că au ajuns în faţa acestei duble dispute decisive şi încearcă să-şi croiască pârtie spre Brazilia, trecând prin Pireu şi Bucureşti. În plus, Alba se mândreşte cu fotbalistul lansat de Unirea Alba Iulia, Gicu Grozav, atacantul de 23 de ani aflat în faţa unei premiere istorice, prezenţa la un turneu final a unui jucător din judeţ, vârful lui Terek Groznîi, găsindu-se printre convocaţii lui Piţurcă. Chiar şi cu problemele de efectiv Chiricheş sau Pintilii, ai noştri trebuie să-şi valorifice şansa, poate unică, aceea de a depăşi Grecia şi a celebra trecerea Atlanticului, pentru ipotetice dueluri cu staruri precum Neymar, Messi, Robben, Cavani, Iniesta şi Schweinstenger. Cu pumnii strânşi pentru echipa reprezentativă, prezentăm şi o formulă probabilă: Tătăruşanu – Măţel, Gardoş, D. Goian, Raţ – Bourceanu, C. Lazăr – Nicoliţă, Maxim, Cr. Tănase – Marica.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui nou titlu național | Primele dueluri în play-off, cu Rapid, echipa din „Mica Romă”, în cursă spre un alt event!
Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui nou titlu național | Echipa din „Mica Romă”, în cursă spre un alt event, primele dueluri în play-off, cu Rapid Volei Alba Blaj, campioana României, începe asaltul spre cucerirea unui nou titlu național, primele confruntări din faza eliminatorie fiind cu Rapid București. Citește și: Volei Alba […]
VIDEO | Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026
Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026 În perioada 2-6 martie 2026, în contextul celebrării Zilei Poliției Române, au avut loc activități sportive la care au participat polițiști de la toate structurile Inspectoratului de Poliție […]
Cupa României, sferturi de finală: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești | Vezi programul și calendarul
Cupa României, sferturi de finală, faza județeană: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești, sâmbătă, 14 martie | Vezi programul și calendarul În sferturile de finală ale Cupei României, meciuri programate sâmbătă, 14 martie, sunt partide echilibrate, cel puțin două dintre ele, după cum urmează: *sâmbătă, 14 martie, ora 16.00: CS Ocna Mureș – […]