Banii publici nu sunt puţini, dar sunt prost gestionaţi!
Vorbind despre recentul proiect al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care vizează modernizarea drumurilor judeţene astfel ca acestea să facă legătura cu principalele autostrăzi din ţara noastră, consilierul judeţean Ioan Florea a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că totul este o aberaţie. A urmat apoi şi explicaţia: „ţara noastră nu are deocamdată străzi, iar modernizarea sau construirea unor drumuri judeţene nu înseamnă altceva decât să pui carul înaintea boilor. În al doilea rând, s-a anunţat că toate lucrările vor fi finanţate din împrumuturi, pe care le vom plăti peste câţiva ani. Eu cred că în prezent toate fondurile destinate infrastructurii trebuie direcţionate spre construirea de autostrăzi. De asemenea, sunt de părere că realizarea autostrăzilor folosind diverse surse de finanţare, iau în considerare şi concesionarea anumitor tronsoane, poate fi una dintre principalele soluţii pentru ieşirea din criză, mai ales dacă ţinem seama de faptul că se vor crea multe locuri de muncă”. Referindu-se la proiectul de construire a locuinţelor pentru specialişti, în mediul rural – doctori, ingineri, profesori etc – Ioan Florea a precizat că acest demers este inoportun pentru că s-au construit astfel de locuinţe în regimul trecut, iar acum din păcate specialişti nu prea mai există la ţară. „Inginerii agronomi au fost concediaţi de actualul regim Băsescu-Boc, iar medicii pleacă dincolo de graniţele ţării, unde sunt plătiţi mult mai bine. Din păcate, banii pentru investiţii nu sunt puţini, ci sunt prost gestionaţi, iar lista priorităţilor nu e una normală pentru vremurile în care trăim. Când va veni timpul să ne plătim datoriile, Elena Udrea va fi poate în Tenerife, unde va ronţăi din ce a câştigat aici”, a spus Florea. O altă temă abordată de consilierul PSD Ioan Florea a vizat „talentul managerial al conducerii Băsescu-Boc, demonstrat prin desele împrumuturi la care apelează. Din păcate banii nu sunt direcţionaţi spre producţie, ci spre consum. Trebuie să înţelegem că FMI este o bancă, doreşte să obţină profit, să-şi încaseze banii împrumutaţi, plus dobânda aferentă. FMI ne impune o serie de indicatori, cum ar fi o limită a deficitului bugetar, asta pentru a avea certitudinea că îşi va recupera banii, dar în nici un caz nu cere Guvernului tăierea salariilor, a pensiilor şi alte măsuri de austeritate. Guvernul este cel care trebuie să găsească soluţii pentru creşterea veniturilor la buget şi dezvoltarea producţiei, dar până acum nu am văzut nici o măsură care să vină în sprijinul mediului de afaceri”. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”
Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]
Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”
Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind finanțat […]
Comunicat de presă – 13 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală”
Comunicat lansare proiect Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală Scopul proiectului: Susținerea dezvoltării digitale și creșterea digitalizării solicitantului prin dezvoltarea, testarea și operaționalizarea unei platforme interoperabile de servicii digitale bazate pe tehnologii informatice inovative. Beneficiar: PARTENERIAT ÎNTRE UAT ORAȘUL CUGIR ȘI UAT COMUNA ȘIBOT, AVÂND DREPT LIDER DE PARTENERIAT UAT ORAȘUL CUGIR […]