Bani de la stat pentru turism: Cine poate obține fonduri nerambursabile de până la 200.000 euro
Bani de la stat pentru turism: Cine poate obține fonduri nerambursabile de până la 200.000 euro
În cursul zilei de joi, 17 august, Ministerul Economiei, Antreprenoratului şi Turismului a transmis că va acorda finanţări nerambursabile operatorilor economici din staţiunile balneare şi balneoclimatice care doresc să realizeze investiţii în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă şi de agrement, în limita unui plafon de 200.000 euro.
”Ministerul Economiei, Antreprenoratului şi Turismului va acorda finanţări nerambursabile operatorilor economici din staţiunile balneare şi balneoclimatice care doresc să realizeze investiţii în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă şi de agrement, în limita unui plafon de 200.000 euro. Schema de minimis şi procedura de aplicare a acesteia au fost publicate joi, 17 august, în Monitorul Oficial”, anunţă ministerul.
Sprijinul financiar de la bugetul de stat, în cuantum de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, exclusiv TVA, are rolul de a contribui la creşterea calităţii serviciilor turistice şi conexe din destinaţii, fiind acoperite inclusiv cheltuieli aferente formării profesionale a personalului angajat în domeniul HoReCa.
Sumele alocate programului pentru anul în curs sunt în valoare de 15 milioane lei.
Vor fi finanţate, astfel, următoarele tipuri de activităţi:
· extinderea şi reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, alimentaţie publică şi tratament balnear, inclusiv a reţelelor de captare şi transport a factorilor naturali de cură;
· construcţia, extinderea şi reabilitarea obiectivelor culturale, sportive şi de agrement din staţiunile balneare;
· achiziţia de echipamente, mobilier şi aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;
· formarea profesională a personalului angajat în cadrul structurii deţinute de beneficiar în domeniul HoReCa.
Apelul de proiecte va fi lansat în luna septembrie, înscrierile urmând a fi derulate exclusiv online, pe www.turism.gov.ro. După completarea formularului electronic dedicat şi anexarea documentelor justificative, aplicaţiile depuse cu succes de operatorii economici vor fi verificate de Agenţiile pentru Îndeprinderi Mici şi Mijlocii de care aparţin, în ordinea numerelor de înregistrare şi a bugetului aprobat. Menţionăm că un beneficiar se poate înscrie cu un sigur proiect în cadrul apelului.
Data exactă la care va fi activă înscrierea, precum şi perioada în care vor putea fi depuse aplicaţiile vor fi anunţate pe site-ul instituţiei cu cel puţin 3 zile lucrătoare, înainte de începerea procesului de înregistrare propriu-zis, conform procedurii de implementare a programului.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Avertisment DNSC: GRU exploatează routere vulnerabile pentru a fura informații sensibile
Avertisment DNSC: GRU exploatează routere vulnerabile pentru a fura informații sensibile Actori cibernetici afiliați serviciului militar de informații al Rusiei exploatează, la nivel global, routere vulnerabile pentru a intercepta și fura informații sensibile din domeniile militar, guvernamental și al infrastructurii critice, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), după o alertă lansată de FBI, NSA […]
Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri Nicușor Dan a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, începută la ora 19.00, la Palatul Cotroceni că a semnat decretele pentru numirea a 7 din 8 propuneri pentru noii șefi ai marilor Parchete. Preşedintele României a semnat următoarele decrete […]
Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia Curtea de Apel București a hotărât suspendarea aplicării deciziei CNA privind retragerea licenței postului Realitatea Plus. Deși hotărârea nu este definitivă, aceasta este executorie, astfel că televiziunea își poate continua emisia până la pronunțarea unei decizii finale. Decizia instanței este deja vizibilă în […]