Rămâi conectat

Ştirea zilei

Banca Mondială ajută municipiul Alba Iulia să își amplifice potențialul de a accesa fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Orașul Alba Iulia și Banca Mondială au organizat, joi, 24 septembrie 2015, o ceremonie pentru a încheia în mod oficial colaborarea de un an ce a contribuit la evaluarea planurilor de dezvoltare pe termen lung, strategiilor și proiectelor orașului, și în final la prioritizarea a 13 proiecte dintr-o listă lungă de peste 350 de proiecte care urmează să fie implementate până în anul 2020. La ceremonie au participat Primarul Municipalității Alba Iulia, Mircea Hava și Managerul pentru Practici Globale în domeniile Social, Urban, Rural și de Adaptare al Băncii Mondiale, David Sislen.

intalnire banca mondialaOrașul Alba Iulia ocupă locul întâi în rândul capitalelor de județ din România în ceea ce privește absorbția de fonduri UE pe cap de locuitor. Deși este un oraș de dimensiuni relativ reduse, având o populație de aproximativ 68.000 de locuitori, a reușit să absoarbă sau să utilizeze 150 de milioane de euro în fonduri europene. Alba Iulia este totodată prima municipalitate din România care a plătit din bugetul propriu pentru a încheia un acord de rambursare de tip diverse (miscellaneous reimbursable agreement MRA) cu Banca Mondială. Prin intermediul acestui acord, Banca Mondială a furnizat servicii de asistență tehnică în perioada iunie 2014 – iulie 2015, pentru a crește potențialul orașului Alba Iulia de a accesa fonduri europene în perioada 2014-2020.

„Asocierea cu Banca Mondială nu este deloc întâmplătoare.” a declarat Primarul Municipalității Alba Iulia, Mircea Hava. „Iar faptul ca suntem singurul oraș din România care și-a construit acest parteneriat strategic, nu ne dă doar dreptul sa fim mândri că suntem albaiulieni, ci și garanția că Alba Iulia va avea acces la cele mai bune și sustenabile soluții financiare. Ținta noastră este viitoarea perioadă de alocare 2014-2020, dar și alte resurse de finanțare, motiv pentru care a fost absolut necesar să stabilim prioritățile orașului împreună cu Banca Mondială.”

Metodologia utilizată pentru selecția proiectelor, elaborată ca parte a parteneriatului încheiat cu municipalitatea Alba Iulia, este în prezent luată în considerare de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru a fi aplicată ca metodologie de prioritizare pentru proiectele ce vor fi depuse de către cele 39 de capitale de județ din România eligibile pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, având o valoare de 1,3 miliarde de euro.

Cele 13 proiecte prioritare din Alba Iulia includ restaurarea patrimoniului cultural cheie și a siturilor turistice, îmbunătățirea vegetației în parcurile municipale, instalarea sistemelor de iluminat, îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor și școlilor, și reabilitatea creșelor/grădinițelor. Aceste proiecte se încadrează în viziunea orașului Alba Iulia de a deveni un punct de atracție european din punct de vedere cultural și turistic, continuând în același timp sa devina un oraș inteligent, ecologic, competitiv și creativ.

„Suntem pe un drum cu două sensuri.” a declarat Managerul pentru Practici Globale în domeniile Social, Urban, Rural și de Adaptare al Băncii Mondiale, David Sislen. „Lucrând îndeaproape cu echipa din Alba Iulia am câștigat o experiență semnificativă, iar Banca Mondială a învățat la rândul său foarte multe de la administrația locală. Aceste cunoștințe au relevanță globală.” (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Casă ca în poveștile de Crăciun, în satul Ighiel din Alba: Atmosferă de sărbătoare, cu mii de luminițe, decorațiuni și curte ca în basme

Ioana Oprean

Publicat

în

Casă ca în poveștile de Crăciun, în satul Ighiel din Alba: Atmosferă de sărbătoare, cu mii de luminițe, decorațiuni și curte ca în basme Locuința familiei Giura din satul Ighiel, comuna Ighiu, s-a transformat de la an la an, într-una din cele mai frumoase case decorate de Crăciun. Și anul acesta a fost transformată într-o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, tâlhărită de 4.000 de lei, de trei bărbați care s-au dat angajați la curent: ,,M-am țâpat pe mâna lui cu bani și am tras de ei. Am suduit cât n-am suduit tot anul”

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, tâlhărită de 4.000 de lei, de trei bărbați care s-au dat angajați la curent: ,,M-am țâpat pe mâna lui cu bani și am tras de ei. Am suduit cât n-am suduit tot anul” O bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, a fost tâlhărită […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș Un accident grav a avut loc luni dimineața, în județul Alba. O vârstnică de 81 de ani a fost lovită de un tren în jurul orei 10:00, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea