Curier Județean

„Balada populară în zona folclorică Alba” – un nou proiect de finanţare prin Fondul Cultural Naţional, câștigat de Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a câştigat un nou proiect de finanţare prin Fondul Cultural Naţional, care va avea ca scop crearea unei arhive cu baladele populare din zona folclorică a Albei. Proiectul instituţiei poartă titlul „Balada populară în zona folclorică Alba” şi a câştigat o finanţare acordată de Administraţia Fondului Cultural Naţional având un punctaj de 87 de puncte, clasându-se astfel pe locul 7 dintr-un total de 44 de proiecte depuse la nivel naţional.

Proiectul are ca scop salvgardarea baladelor populare din judeţul Alba, prin constituirea unei arhive cu documente scrise şi audio-vizuale, dar şi introducerea lor în circuitul valorilor spirituale.

Obiectivul general al proiectului este cercetarea, conservarea, valorificarea și promovarea baladelor populare din judeţul Alba, iar obiectivele specific sunt: valorificarea potențialului cultural și creativ al județului Alba și promovarea acestuia în mediile artistice, culturale, cât și în rândul publicului larg, dezvoltarea aptitudinilor de receptare a unui act cultural de dimensiuni mari și participarea efectivă a comunității la desfășurarea activității, precum și realizarea unei legături interumane între membri comunității, identificarea și valorizarea persoanelor vârstnice, deținătoare de informații privitoare la tema cercetării, schimburi culturale între artiștii amatori din județul Alba, din Transilvania și din Republica Moldova, creșterea gradului de interes a tinerilor pentru creația și tradiția populară. De asemenea proiectul îşi propune şi dezvoltarea sentimentului de recunoaștere de sine și apartenență la comunitate, încurajarea tinerilor în cunoașterea și păstrarea tradițiilor locale, promovarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al zonei, facilitarea accesului la cultură prin accesul gratuit al spectatorilor la toate evenimentele proiectului şi conștientizarea autorităților locale asupra beneficiilor diversificării ofertei culturale la nivel local și asupra rolului partimoniului imaterial în viața comunității pe care o sprijină.

Bugetul total al proiectului este de 50.000 lei, din care 5.000 lei reprezintă contribuția proprie (10% din valoarea totală), iar 45.000 lei reprezintă valoarea finanțării nerambursabile acordate de AFCN.

Partenerii Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba în acest proiect cultural sunt: Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Liceul de Arte ,,Regina Maria” din Alba Iulia, Şcoala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, Şcoala Populară de Arte și Meserii ,,Ion Romanu” din Reșița, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Școala Populară de Arte și Meșteșuguri ,,Ilie Micu” din Sibiu, Centrul de Cultură și Artă din Deva, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova și Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Panseluțele, vedetele primăverii timpurii: „Rezistă la frig și se întrețin ușor”. Alegerea ideală în această perioadă, spune un producător din Sâncrai

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Panseluțele, vedetele primăverii timpurii: „Rezistă la frig și se întrețin ușor”. Alegerea ideală în această perioadă, spune un producător din Sâncrai Bolgar Geza, producător de flori din Sâncrai, sat ce aparține municipiului Aiud, prezent la Plantfest Aiud, a vorbit despre cele mai potrivite plante pentru această perioadă, prețurile din acest an dar și […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste 300 de persoane au plantat 1.600 de puieți de salcâm în Teiuș: Voluntarii au contribuit la creșterea ,,plămânului verde” al orașului nostru

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Peste 300 de persoane au plantat 1.600 de puieți de salcâm în Teiuș: Voluntarii au contribuit la creșterea ,,plămânului verde” al orașului nostru Peste 300 de persoane au participat la Teiuș la o acțiune de plantare desfășurată sub egida „Pădurea CCIFER”, în urma căreia peste 1.600 de puieți de salcâm au fost plantați, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat din Alba Iulia cu „alcool la bord” pe DJ 107: Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Alba Iulia cu „alcool la bord” pe DJ 107: Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat Un bărbat din Alba Iulia, în vârstă de 55 de ani, a fost depistat de polițiștii rutier în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice la volan, pe DJ […]

Citește mai mult