Băile Sărate de la Ocna Mureș, investiția care generează investiții, vor primi din nou turiști, după doi ani de restaurare
Investiția de peste șase milioane de euro, ”Băile Sărate”, simbolul orașului Ocna Mureș timp de aproape 100 de ani, vor primi din nou turiști, la toamnă, după mai bine de doi ani de lucrări de restaurare. Viitoarele băi sunt rezultatul unui parteneriat dintre Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș, pentru revigorarea din punct de vedere turistic, balneo-climateric și nu în ultimul rând economic a orașului Ocna Mureș.
Complexul din Alba se întinde pe mai bine de șase mii de metri pătrați, are mai multe bazine, dar și săli de tratament și cabinete pentru recuperare.
În vremuri demult apuse, staţiunea de pe malul Mureşului atrăgea mii de turişti din toată țara. Acum, la doi ani de când au început lucrările de renovare, complexul îşi recapătă din strălucire.
Mihai Moldovan – manager de proiect: “De finalizat în principiu avem arhitectură, partea de arhitectură, finisajele faianţă, gresie, tavane. Noi zicem că până la sfârşitul lui septembrie putem să-l finalizăm fără probleme”.
Apa sărată va fi captată de la peste 1500 de metri, din adâncul pământului, pentru a alimenta bazinele.
Silviu Vinţeler – primar Ocna Mureş: “Tot felul de proceduri, de la împachetări cu nămol, bai galvanice, masaje, saună umedă şi saună uscată. Acest complex a fost gândit pentru 400 de persoane de persoane pe timp de iarnă şi 700 de persoane pe timp de vară”.
Locul a ajuns să fie cunoscut şi de oameni de peste hotare, care aşteaptă cu nerăbdare să vină la noi pentru tratamente.
Silviu Vinţeler – primar Ocna Mureş: “Ne sună oameni din Germania, ne sună oameni din ţară când terminaţi Băile. Vom folosi saramura, care are o puritate de 96%. Valoarea investiţiei este 6,4 milioane de euro”.
Localnicii sunt încrezători că proiectul va aduce multe beneficii.
Localnic: ”Înseamnă locuri de muncă şi un aflux de turişti că se va deschide din nou turismul.”
Localnică: ”Într-adevăr un lucru foarte bun pentru acest oraş.”
Localnic: “Sperăm să putem să mergem şi noi să facem o baie ca pe vremuri când eram copii”.
Autorităţile vor să amenajeze în apropierea complexului un muzeu al sării, unic în Europa.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a fost sesizată cu privire la solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea apă potabilă cu branșamente în comuna Bistra, județul Alba”, investiție […]
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]