Băiat de 13 ani, „RUPT” în bătaie de iubitul mamei sale, în Lunca Mureșului: L-ar fi lovit în zona spatelui și în zona membrelor superioare și inferioare
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au reținut un bărbat care l-ar fi agresat pe fiul concubinei sale. Copilul a fost identificat de polițiști, pe stradă și le-a explicat agenților de poliție prin ce a trecut. Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
La data de 29 iulie 2021, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 28 de ani, din comuna Lunca Mureșului, care este cercetat pentru violență în familie.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în noaptea de 28/29 iulie 2021, pe fondul unor neînțelegeri avute cu fiul concubinei sale, în vârstă de 13 ani, bărbatul l-ar fi lovit în zona spatelui și în zona membrelor superioare și inferioare.
În urma incidentului, victima a suferit leziuni pentru a căror vindecare are nevoie, potrivit concluziilor medico – legale, de 16 – 18 de zile de îngrijiri medicale.
În cursul zilei de azi, 30 iulie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Imagini spectaculoase în Parcul Natural Apuseni: Boncănitul cerbilor, surprins de camerele de supraveghere, la mijloc de octombrie
Imagini spectaculoase în Parcul Natural Apuseni: Boncănitul cerbilor, surprins de camerele de supraveghere, la mijloc de octombrie Imagini spectaculoase cu bocănitul cerbilor au fost surprinse în Parcul Natural Apuseni, de camerele de monitorizare a faunei sălbatice, la mijloc de octombrie. În această perioadă are loc boncănitul cerbilor, sezonul de împerechere. Masculii scot răgete și strigăte […]
Pensionar de 68 de ani, condamnat cu suspendare după ce a condus băut: „Două beri” și… alcoolemie de 2,54 g/l. Decizie la Judecătoria Alba Iulia
Pensionar de 68 de ani, condamnat cu suspendare după ce a condus băut: „Două beri” și… alcoolemie de 2,54 g/l. Decizie la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat marți, 13 octombrie 2026, sentința într-un dosar de conducere sub influența alcoolului, în care inculpatul, un pensionar de 68 de ani, a recunoscut fapta și […]
Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, propus pentru titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: Carieră militară impresionantă
Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, propus pentru titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia”: Carieră militară impresionantă Un proiect de hotărâre privind conferirea titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia” generalului de brigadă Nicolae-Gabriel Oros este în pregătire în Consiliul Local. Originar din Alba Iulia, generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros a […]
