Rămâi conectat

Ştirea zilei

BACALAUREAT 2020: Rezolvarea subiectelor la istorie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Elevii claselor a XII-a care au dat astăzi examenul de Bacalaureat la Istorie au avut subiecte din programa primului semestru. Subiectele au fost accesibile, spun profesorii, astfel la primul subiect, elevii au avut un text despre domnia lui Alexandru Ioan Cuza, la subiectul II, au avut domnitorii Iancu de Hunedoara și Vlad Țepeș, iar eseul a fost în legătură cu Constituțiile României.

„Au fost niște subiecte accesibile, la nivel mediu. Pentru a lua măcar nota 6 elevii trebuiau să facă de la subiectul I toate cerințele. La subiectul II totul până la argumentare, acolo a fost puțin mai greu. De asemenea, puteau să scrie și la subiectul III la eseu, nu aveau cum să nu scrie câteva detalii și la Constituții.

Subiectele care au fost date au fost făcute la clasă și au fost evaluate de profesori. Există o concordanță între subiectele date și ceea ce s-a predat fizic între profesor și elev. Modele de subiecte au cuprins materia respectivă și cred că elevii au avut timp suficient să se pregătească”, a declarat Nicolae Negrea, profesor de Istorie la Colegiul Național „George Coșbuc” Motru pentru ziarul Libertatea.

La primul subiect elevii au avut un text despre alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea de la 1859, iar majoritatea cerințelor erau pe text.

Subiectul I

1. Anglia.

2. „Deputații doreau de asemenea să abordeze fără întârziere și alte chestiuni presante. În Molodova, ei s-au avântatîntr-o dezbatere vie în legătură cu organizareapolitică și economic viitoare a țării”.

3. C.A. Rosetti, Dumitru Brătianu

4. Sursa:B

5. Cauză:„Alcătuiau unul și același popor,cu origine, limbă și religie , tradiții și cultură commune, că erau despărțiți doar prin granițe politice pe care nu ei le fixaseră”
Efect:„De aceea, conducătorii românilor au decis că primul pas trebuie făcut prin unirea celor două țări din afara arcului Carpaților.”

6. Aici elevii trebuiau să prezinte alte două fapte istorice care au contribuit la formarea statului român desfășurate în primele șase decenii ale secolului XIX: Mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu din 1821 și Constituția Cărvunarilor. De asemenea puteau alege orice alt proiect politic din secolul XIX.
„Exercițiul 6 de la subiectul I a fost puțin mai dificil pentru că trebuiau să stabilească o legătură direct cu formarea statului român modern. Trebuiau să ia unirea din 1859 sau proiectul Act de Unire și Independență a lui Ion Câmpineanu,” a mai spus profesorul de Istorie.

7. O caracteristică a Constituției din 1866: Este prima Constituție internă românească. A fost elaborată după Constituția belgiană din 1831. Se instituia principiul separației puterilor în stat. (Oricare dintre aceste variante este corectă, elevii trebuiau să numească doar una)

Subiectul II

1. Iancu de Hunedoara

2. Secolul XV

3. Domnul Țării Românești: Vlad Țepeș. „În 1462 refuză să mai plătească tribute Imperiului Otoman”.

4. „În 1442, voievodul înfrânge încercarea turcilor de a intra în Transilvania și obține o mare victorie ascupra lor pe cursul superior al Ialomiței. Între noiembrie 1443 și ianuarie 144 întreprinde o lungă campaniecontra otomanilor în Peninsula Balcanică.”

5. „Cea mai strălucită victorie obținută de Iancu de Hunedoara rămâne aceea de la Belgrad din 22 iulie 1456, victorie care, la trei ani după căderea Constantinopolului, va opri pentru 70 de ani înaintarea turcească spre centrul Europei.

6. La acest subiect elevii trebuiau să facă o scurtă prezentare despre instituțiile central din spațiul românesc: Domnia (atribuții domnitor, modul în care era succesiunea la tron), Biserica și care era legătura cu domnia sau Armata.

Subiectul III

La subiectul trei elevii au avut de făcut un eseu despre drumul Constituțiilor din România. Trebuiau să prezinte câteva caracteristici ale Constituției democratice de la 1923.

De asemenea trebuiau să descrie contextul în care a fost adoptată Constituția autoritară de la 1938 (în timpul domniei lui Carol II-lea), după care vorbeau de Constituțiile adoptate în timpul regimului comunist din România. În încheiere elevii trebuiau să scrie și despre revenirea la democrație și anume Constituția din 1991.

Potrivit edu.ro, rezolvarea şi baremul pentru subiectele de azi pot fi găsite pe site începând cu ora 15.00. Elevii vor vedea atunci dacă au răspuns corespunzător cerinţelor.

Sursa: libertatea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România Recent, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri – CATTIA Brașov, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România – APITSIAR. Pe agenda de lucru a reuniunii s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea