Rămâi conectat

Actualitate

Comisia Europeană a decis întreruperea plăţilor pe programul POS DRU pentru România

Bogdan Presecan

Publicat

în

Din cauza unor deficienţe majore descoperite de Autoritatea română de audit la sistemul de selecţie şi verificare a proiectelor care solicită finanţare prin fondurile structurale, Directorul general al DG pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul CE va emite o decizie de întrerupere a termenului de plată pentru cererile în curs din POSDRU, informează reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Directia Generala pentru Ocuparea Fortei de Munca si Afaceri Sociale din cadrul Comisiei Europene face urmatoarele precizari cu privire la derularea Programului Operational Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”:

1. In Raportul anual de control 2011, Autoritatea romana de audit a identificat unele deficiente majore ale sistemului de management si control al Programului operational dezvoltarea resurselor umane. Aceste deficiente se refera la procedurile de selectie a proiectelor si la cele de verificare de prim nivel. In conformitate cu prevederile Regulamentului pentru fondurile structurale, aceste deficiente duc la o intrerupere a termenului pentru plata cererilor transmise de statul membru la Comisie pentru o perioada maxima de 6 luni.

2. Ca atare, in urmatoarele zile, Directorul General al DG EMPL va emite o decizie de intrerupere a termenului de plata pentru cererile in curs. Intreruperea va fi ridicata de indata ce Autoritatea romana de audit confirma ca deficientele au fost remediate, conform prevederilor Regulamentelor pentru Fonduri structurale . Autoritatea de management a luat toate masurile necesare in vederea remedierii problemelor semnalate iar Autoritatea de audit va reanaliza situatia si va prezenta noul sau raport la Comisie cat de curand.

3. Intreruperea termenului de plata nu afecteaza implementarea proiectelor, pentru care Autoritatea de management poate continua sa faca plati. Comisia este increzatoare ca autoritatile romane trateaza deficientele semnalate cu seriozitate si iau masurile ce se impun si ca acestea vor duce la o reluare a platilor inainte de expirarea celor sase luni prevazute de Regulament.

Obiectivul general al POS DRU, după cum este prezentat în documentele oficiale, este dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă a 1.650.000 de persoane.

Obiectivele specifice identificate pot fi rezumate astfel:
− Promovarea calităţii sistemului de educaţie şi formare profesională iniţială şi continuă,
inclusiv a învăţământului superior şi a cercetării;
− Promovarea culturii antreprenoriale şi îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii;
− Facilitarea inserţiei tinerilor şi a şomerilor de lungă durată pe piaţa muncii;
− Dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi incluzive;
− Promovarea (re)inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv în zonele
rurale ;
− Îmbunătăţirea serviciilor publice de ocupare;
− Facilitarea accesului la educaţie şi pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministerul Educației, reacție după apariția informației că ,,se desființează 30 de mii de posturi de profesori”. Cum explică

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministerul Educației, reacție după apariția informației că ,,se desființează 30 de mii de posturi de profesori”. Cum explică Potrivit unui comunicat de presă, cifrele vehiculate se referă la posturi ocupate prin angajări pe perioadă determinată, în regim de plată cu ora, și nu la posturi permanente. Ministerul a explicat faptul că aceste contracte sunt valabile […]

Citește mai mult

Actualitate

Șoferii din România, peste 3.500 de infracțiuni comise în minivacanța de Crăciun. Polițiștii au dat amenzi de aproape 10 milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șoferii din România, peste 3.500 de infracțiuni comise în minivacanța de Crăciun. Polițiștii au dat amenzi de aproape 10 milioane de lei La nu mai puțin de 13.162 de evenimente au intervenit polițiștii de Crăciun, perioada în care au fost sesizate peste 3.500 de infracțiuni și au oferit amenzi de aproape 10 milioane de lei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața imobiliară, în prăbușire: Vânzările au scăzut până la 80% în 2025, iar chiriile au crescut constant

Ioana Oprean

Publicat

în

Piața imobiliară, în prăbușire: Vânzările au scăzut până la 80% în 2025, iar chiriile au crescut constant Pe piața imobiliară din România, cumpărătorii se confruntă cu dificultăți tot mai mari. Prețurile locuințelor au crescut nejustificat, taxele au urcat, iar tranzacțiile s-au prăbușit, unii dezvoltatori înregistrând chiar o scădere de până la 80% a vânzărilor într-o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea