Averea celor zece cei mai bogați oameni de pe planetă s-a dublat în timpul pandemiei de COVID-19. STUDIU
Averea celor zece cei mai bogați oameni de pe planetă s-a dublat în timpul pandemiei de COVID-19. STUDIU
De la începutul pandemiei de coronavirus, averea celor mai bogați zece oameni din lume s-a dublat, arată un document publicat de către organizația de caritate Oxfam.
Conform datelor preluate de dpa, în acelaşi timp peste 160 de milioane de oameni au fost împinşi sub nivelul sărăciei.
Studiul publicat înaintea agendei Forumului Economic Mondial de la Davos susţine că inegalităţile economice, de gen şi rasiale, precum şi cele între ţări „fac bucăţi lumea în care trăim”.
„Nu este din întâmplare, ci este o alegere: ‘violenţa economică’ este comisă când opţiunile politice structurale sunt luate pentru cei mai bogaţi şi mai puternici oameni. Asta ne afectează direct pe toţi, iar cel mai mult pe cei mai săraci, pe femei şi fete şi pe cei din grupurile categorisite în funcţie de rasă”, susţin autorii.
Directoarea executivă a Oxfam International, Gabriela Bucher, a declarat că „nu a fost niciodată mai important să începem să corectăm nedreptăţile violente ale acestei inegalităţi obscene, smulgând înapoi puterea elitelor şi averile extreme, inclusiv prin impozitare, readucând acei bani în economia reală pentru a salva vieţi”.
„Pandemia de coronavirus a scos la lumină atât motivul lăcomiei, cât şi ocazia, prin mijloace politice şi economice, prin care inegalitatea extremă a devenit un instrument de violenţă economică”, a adăugat ea.
Autorii studiului cer reducerea averilor extreme prin taxare progresivă, prin măsuri publice cu eficienţă dovedită în reducerea inegalităţii, precum şi reorientarea cu curaj a puterii în economie şi societate.
Forumul de la Davos, programat săptămâna aceasta, a fost amânat din cauza pandemiei. Cei mai proeminenţi politicieni se vor reuni prin mijloace digitale.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare
Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus luni, 2 noiembrie 2026 în consultare publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local. Documentul, susținut printr-un referat de aprobare, este însoțit de un […]

