Aventura care se putea încheia prost! Trei persoane din județul Galați care s-au aventurat cu mașina în zona Luncile Prigoanei, salvați de Janadrmii montani din Alba
O aventură se putea încheia dramatic pentru trei persoane din județul Galați, care s-au aventurat cu mașina în zona Luncile Prigoanei și au rămas împotmoliți. Din fericire, aceștia au fost salvați în urma unei intervenții a jandarmilor montani din Alba.
În urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Șugag, a intervenit în cel mai scurt timp și a readus mașina pe drum, de unde cele 3 persoane (un bărbat și două femei) și-au putut continua călătoria în siguranță.
Jandarmeria Alba reamintește celor care vor accede spre domeniul schiabil Șurianu, să nu uite lanțurile antiderapante, deoarece în zonă se înregistrează temperaturi negative, iar stratul de zăpadă măsoară deja 10 cm. De asemenea, recomandăm cetățenilor:
-să se informeze asupra itinerariului propus, asupra gradului de dificultate a drumurilor, asupra stării vremii, a condiţiilor climatice locale, a stării de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu
– să plece pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, lopată, rucsac, trusă de prim ajutor, pături
-să nu riște să plece singuri la drum
– să aibă asupra lor un telefon mobil pentru a putea apela, în caz de urgență, serviciul 112.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]
Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună
Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]
Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox
Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]
