Avantaje pentru FC Unirea Alba Iulia – abandonul Mureşului Deva şi amânarea startului returului
Cu trei săptămâni de pregătire la activ, startul antrenamentelor împins până în 23 ianuarie din pricina problemelor clubului, şi cu numai trei săptămâni înaintea startului returului, dată fixată pe 3 martie, divizionara secundă agreează din plin posibilitatea amânării din pricina vremii nefavorabile a debutului părţii a doua a campionatului. „Ar fi o amânare benefică pentru noi. Ne pregătim pe gheaţă şi zăpadă, starea terenurilor este precară în acest moment”, a declarat antrenorul Stelian Gherman. Tehnicianul clujean are un efectiv numeros sub comandă, inclusiv 7 nou-veniţi, asupra căruia urmează să se pronunţe în zilele viitoare, după testele cu Seso Câmpia Turzii şi Sănătatea Cluj. „Mădularea, Voicu Florea şi Petrescu par jucători interesanţi, rămâne să mai studiem oportunitatea înregimentării lor, în funcţie şi de posibilităţile clubului”, a spus Gherman. În seria vestică a Ligii a 2-a, Mureşul Deva pare să nu mai continue în primăvară, o parte dintre jucători fiind anunţaţi să predea echipamentul şi să-şi primească dezlegările, o situaţie complicată având şi Arieşul Turda (se vorbeşte de o colaborare cu Unirea Floreşti).
În privinţa meciului de verificare de sâmbătă, programat la ora 11.00, cu Seso, echipa condusă de Valentin Şandru, cei din Câmpia Turzii nu au la dispoziţie decât un teren îngheţat şi există posibilitatea ca partida să fie mutată în aceste condiţii la Alba Iulia. Altfel, pentru detensionarea situaţiei financiare, „alb-negrii” urmează să-şi primească în aceste zile rata contractuală cuvenită lunii noiembrie, mai ales că în 15 februarie ar fi devenit scadentă şi rata aferentă lunii ianuarie şi s-ar fi acumulat 3 luni de întârziere. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, 3 tineri jucători la o selecție pentru echipa României Under 15: Parastie, Andone și Rus
CSM Unirea Alba Iulia are 3 tineri jucători la o selecție pentru echipa României Under 15: Parastie, Andone și Rus Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia are 3 tineri jucători convocați la o acțiune de selecție a jucătorilor născuți în 2012, pentru constituirea echipei naționale Under 15 Citește și: Cinci jucători de la echipe din județ, […]
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, vineri, bătălie decisivă pentru play-off-ul Seriei 7! Pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” Antepenultima etapă a sezonului regular din Liga 3 propune două dueluri interesante ale conjudețenelor din Seria 7, asta în condițiile în care CIL Blaj va sta (3-0 […]
CS Ocna Mureș organizează turneu semifinal la volei Under 15 | CSȘ Blaj va juca la Zalău, în competiția dedicată speranțelor CS Ocna Mureș (foto, jos) va organiza, în perioada 20-22 martie, unul dintre cele 4 turnee semifinale ale Campionatului Național de volei masculin Under 15. Oponentele formației conduse de Lucian Victoratos sunt LPS CSȘ […]