Rămâi conectat

Actualitate

Autostrada Piteşti – Sibiu: Primul tronson din munţi ar putea fi gata în cinci ani. Documentaţia a fost trimisă la ANAP

Ioana Oprean

Publicat

în

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis, joi, spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) documentaţia pentru licitarea secţiunii 4 a Autostrăzii Piteşti – Sibiu, a declarat Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. Acesta este primul tronson de autostradă din România ce va fi construit în munţi şi ar putea fi gata în cinci ani.

CNAIR a transmis un comunicat de presă prin care confirmă informaţiile Economica.net referitoare la documentaţia pentru licitarea secţiunii 4 a Autostrăzii Piteşti – Sibiu. „Documentația pentru Contractul destinat proiectarii și execuției secțiunii 4 a autostrăzii Pitești-Sibiu, a fost trimisă astăzi la ANAP pentru verificare și validare. După finalizarea acestei etape, Contractul pentru proiectare și execuție va putea fi postat pe SEAP, pentru ofertare”, se arată în comunicat. CNAIR mai precizează că anul trecut au fost scoase la licitație contractele pentru proiectarea și execuția loturilor 1 și 5 ale autostrăzii Pitești-Sibiu, iar la ora actuală ofertele se află în faza de evaluare.

După verificarea şi validarea documentaţiei de către ANAP, contractul pentru proiectarea și execuția acestei secţiuni va putea fi postat în Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice (SEAP), a explicat Şerbănescu.

Proiectarea acestei secțiuni ar urma să dureze 16 luni, iar execuţia lucrărilor 44 de luni. Perioada de garanție pentru calitatea lucrărilor, stabilită prin documentație este de minim 60 de luni.

Secțiunea 4 a autostrăzii Pitești-Sibiu este cuprinsă între localitățile Tigveni și Curtea de Argeș și are o lungime de 9,86 km, din care 1,35 km de tunel care vor fi construiți în zona de traversare a dealului Momaia.

În acest moment se află în procedură de elaborare documentațiile pentru loturile 2 și 3 ale acestei autostrăzi.

Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), potrivit Ministerului Transporturilor.

În iulie 2017, CNAIR a scos la licitaţie secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti, pentru execuţia cărora a primit în octombrie 2017 nouă oferte (secţiunea Sibiu – Boiţa), respectiv opt oferte (secţiunea Curtea de Argeş – Piteşti). La ora actuală ofertele se află în faza de evaluare.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Micile magazine sătești, obligate să permită retragerea banilor cash: Limita, 750 de lei, pentru a facilita accesul la fonduri în zonele unde nu există bancomate

Ioana Oprean

Publicat

în

Micile magazine sătești, obligate să permită retragerea banilor cash: Limita, 750 de lei, pentru a facilita accesul la fonduri în zonele unde nu există bancomate Micile magazine sătești ar putea fi obligate să permită clienților retragerea de bani cash în limita a 750 lei, conform unei decizii recente luate la nivel european. Măsura vizează facilitarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Temele pentru acasă primite de elevi, limitate prin ordine ale ministrului Educației: ,,Nu trebuie să fie o corvoadă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Temele pentru acasă primite de elevi, limitate prin ordine ale ministrului Educației: ,,Nu trebuie să fie o corvoadă” Ministrul Educației, Daniel David, ar urma să semneze astăzi, vineri, 5 decembrie 2025, ordinele privind temele pentru acasă și, respectiv, cu privire la sprijinirea elevilor din mediu rural. El a menționat că temele nu trebuie să fie […]

Citește mai mult

Actualitate

Indemnizația pentru handicap grav, accentuat și mediu în 2025: Cât este indemnizația lunară și cum se poate obține ajutorul de însoțitor

Ioana Oprean

Publicat

în

Indemnizația pentru handicap grav, accentuat și mediu în 2025: Cât este indemnizația lunară și cum se poate obține ajutorul de însoțitor Indemnizațiile și ajutoarele acordate persoanelor cu handicap în 2025 reprezintă forme de sprijin prin care statul compensează limitările generate de dizabilitate și încearcă să faciliteze un nivel de trai cât mai apropiat de unul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea