Actualitate

Autostrada A1 Lugoj-Deva, lotul 3: Nicio măsură luată de CNAIR pentru a deschide tronsonul „muzeu” dintre localitățile Ilia și Holdea

Ioana Oprean

Publicat

în

Lotul 3 din Autostrada A1 Lugoj-Deva, între localitățile hunedorene Ilia și Holdea, menit să preia tot traficul de tranzit care face legătura cu vestul Europei, rămâne, în continuare, închis circulației rutiere deși, conform unor informații apărute pe o pagină de socializare a unei cunoscute asociații civice care militează pentru infrastructura țării, nu ar exista probleme de siguranță pentru participanții la trafic.

„La 22 de zile de când lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva putea fi inaugurat și la 6 zile de când Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a reziliat contractul finalizat în proporție de 99%, cei din Compania de Drumuri nu au apărut în teren ca să rezolve așa-zisele „deficiențe” invocate.

Ministrul Culturii, pardon, al Transporturilor Cuc, împreună cu directorul CNAIR Scarlat promiteau săptămâna trecută că problemele de pe șantier vor fi soluționate și se va da drumul la circulație. Și atunci de ce nu e nimeni în teren? Poate pentru că presupusele probleme sunt doar pretexte…

Din informațiile noastre, în cei 6 ani scurși de la semnarea contractului (august 2013), inginerul FIDIC (consultantul) angajat de CNAIR ca să supervizeze antreprenorul a identificat 60 de neconformități, dintre care 59 au fost stinse (reparate) de constructor – un număr normal pe un șantier de o asemenea anvergură, comparabil cu alte proiecte de autostrăzi.

Ironia sorții este că singura neconformitate încă nesoluționată este chiar în capătul dinspre Holdea, fix la granița cu lotul 2 Lugoj-Deva, acolo unde nu se va circula până la finalizarea celebrelor tuneluri „pentru urși” (aflate în prezent în licitație), adică probabil prin 2024.

Așadar, avem o AUTOSTRADĂ MUZEU de 21 km perfect funcțională din 12.08.2019, pregătită să preia traficul rutier, al cărei contract a fost reziliat de o gașcă de incompetenți iresponsabili care doar mimează că urmăresc interesul cetățenilor.

Oare cât vor mai fi nevoiți românii și europenii să suporte bătaia de joc când ei au plătit o autostradă, nu un muzeu?!”

sursa: facebook.com/Asociația Pro Infrastructură


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prețurile benzinei și motorinei au „explodat” în România: Motorina a depășit pragul psihologic de 9 lei/l

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețurile benzinei și motorinei au „explodat” în România: Motorina a depășit pragul psihologic de 9 lei/l Motorina standard a depăşit, vineri, 13 martie 2026 pragul de 9 lei/l în staţiile OMV, iar benzina standard pe cel de 8,5 lei în majoritatea staţiilor Petrom, dar şi în cele premium OMV, Mol sau Rompetrol, în urma deciziei […]

Citește mai mult

Actualitate

CSM dorește măsuri urgente în privința personalului din Justiție. Avertisment către Guvern: ,,Cetățeanul suportă consecințele”

Bogdan Ilea

Publicat

în

CSM dorește măsuri urgente în privința personalului din Justiție. Avertisment către Guvern: ,,Cetățeanul suportă consecințele” Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția că deficitul de judecători și grefieri afectează grav activitatea instanțelor, iar efectele se răsfrâng direct asupra cetățenilor. Potrivit CSM, situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât România se confruntă cu cel mai mare […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu, despre recesiunea economică: ,,Trecerea economiei României de la consum la producție se va face în cel puțin 20 de ani, în condițiile în care am face imediat totul ca la carte”

Ioana Oprean

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu, despre recesiunea economică: ,,Trecerea economiei României de la consum la producție se va face în cel puțin 20 de ani, în condițiile în care am face imediat totul ca la carte” Trecerea economiei României de la consum la producție se va face în cel puțin 20 de ani, în condițiile în care […]

Citește mai mult