Curier Județean

Autorul a numeroase furturi din case aflate în construcţie din Alba Iulia are doar 16 ani. Polițiștii l-au reținut

Bogdan Presecan

Publicat

în

Joi 30 mai, poliţiştii de investigaţii criminale împreună cu cei de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe principalul suspect de comiterea mai multor fapte de furt de pe raza municipiului Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, “în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a rezultat că în perioada martie – mai 2013, N.R.A., un minor în vârstă de 16 ani, din municipiul Alba Iulia, a comis 7 furturi din imobile aflate în construcţie pe raza municipiului Alba Iulia în care a pătruns prin efracție şi din care a sustras componente ale instalaţiilor electrice şi de încălzire.

Valoare totală a prejudiciului cauzat prin faptele sale se ridică la suma de 8.000 de lei, o parte fiind recuperat de către poliţişti.

Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 31 mai 2013, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorului, (întrucât  există indicii temeinice că acesta a comis şi alte furturi pe raza municipiului Alba Iulia), precum şi în vederea recuperării integrale a prejudiciilor cauzate prin faptele sale.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident rutier la Ocna Mureș: Femeie, lovită de o motocicletă pe strada Zaharia Bârsan din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Ocna Mureș: Femeie, lovită de o motocicletă pe strada Zaharia Bârsan din oraș Un accident rutier a avut loc la Ocna Mureș pe strada Zaharia Bârsan, joi, 15 octombrie 2026. Potrivit primelor informații disponibile, o femeie a fost lovită de o motocicletă și ar fi suferit leziuni corporale. Potrivit IPJ Alba, polițiștii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Percheziții domiciliare în Alba Iulia, Sebeș, Cut și Daia Română: Cinci persoane, reținute pentru trafic de droguri. Canabis adus din Cehia prin curierat

Ioana Oprean

Publicat

în

Percheziții domiciliare în Alba Iulia, Sebeș, Cut și Daia Română: Cinci persoane, reținute pentru trafic de droguri. Canabis adus din Cehia prin curierat Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și procurorii DIICOT Alba Iulia au efectuat, miercuri, 14 octombrie 2026, șapte percheziții în două dosare de trafic de droguri, în urma cărora […]

Citește mai mult

Curier Județean

Primăria Municipiului Alba Iulia a listat a șaptea emisiune de obligațiuni municipale la Bursa de Valori București: Valoare totală de 30 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Alba Iulia a listat a șaptea emisiune de obligațiuni municipale la Bursa de Valori București: Valoare totală de 30 de milioane de euro  Primăria Municipiului Alba Iulia, unul dintre emitenții de obligațiuni municipale cu o tradiție de peste două decenii la Bursa de Valori București (BVB), listează joi, 15 octombrie, pe Piața Reglementată […]

Citește mai mult