Autorul a numeroase furturi din case aflate în construcţie din Alba Iulia are doar 16 ani. Polițiștii l-au reținut
Joi 30 mai, poliţiştii de investigaţii criminale împreună cu cei de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe principalul suspect de comiterea mai multor fapte de furt de pe raza municipiului Alba Iulia.
Potrivit IPJ Alba, “în urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a rezultat că în perioada martie – mai 2013, N.R.A., un minor în vârstă de 16 ani, din municipiul Alba Iulia, a comis 7 furturi din imobile aflate în construcţie pe raza municipiului Alba Iulia în care a pătruns prin efracție şi din care a sustras componente ale instalaţiilor electrice şi de încălzire.
Valoare totală a prejudiciului cauzat prin faptele sale se ridică la suma de 8.000 de lei, o parte fiind recuperat de către poliţişti.
Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 31 mai 2013, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorului, (întrucât există indicii temeinice că acesta a comis şi alte furturi pe raza municipiului Alba Iulia), precum şi în vederea recuperării integrale a prejudiciilor cauzate prin faptele sale.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Vinerean de 36 de ani, prins băut la volan de polițiștii din Cugir: Avea o alcoolemie de 0,73 mg/l
Vinerean de 36 de ani, prins băut la volan de polițiștii din Cugir: Avea o alcoolemie de 0,73 mg/l Un bărbat de 36 de ani, din Vinerea, a fost prins băut la volan de polițiștii din Cugir. Avea o alcoolemie de 0,73 mg/l. Potrivit IPJ Alba, în noaptea de 25/26 martie 2026, polițiștii rutieri din […]
Tânăr de 20 de ani, din București, cercetat de polițiștii din Jidvei: A fost prins la volan cu permisul suspendat
Tânăr de 20 de ani, din București, cercetat de polițiștii din Jidvei: A fost prins la volan cu permisul suspendat Un tânăr de 20 de ani, din București, este cercetat de polițiștii din Jidvei după ce a fost prins la volan cu permisul suspendat. Potrivit IPJ Alba, la data de 24 martie 2026, în jurul […]
VIDEO | Cugirean de 50 de ani, REȚINUT de polițiști: A încălcat ordinul de protecție, s-a apropiat de fosta paretneră și a amenințat-o cu bătaia
Cugirean de 50 de ani, REȚINUT de polițiști: A încălcat ordinul de protecție, s-a apropiat de fosta paretneră și a amenințat-o cu bătaia Un cugirean de 50 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție, s-a apropiat de fosta paretneră și a amenințat-o cu bătaia. Potrivit IPJ Alba, la […]
