Autoritățile pregătesc relansarea programului de finanțare nerambursabilă destinat IMM-urilor. Finanțări de cel puțin 200.000 euro
Autoritățile pregătesc relansarea unui program de finanțare nerambursabilă destinat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), prin care se vor putea cere între 200.000 și un milion de euro.
Totuși, programul va fi accesibil, începând din decembrie, numai IMM-urilor din regiunile de dezvoltare din vest și nord-est, deoarece acolo au mai rămas bani de dat.
Solicitările de finanțare nerambursabilă, cu o valoare între 200.000 și un milion de euro, vor putea fi depuse de către IMM-urile din regiunile de dezvoltare vest și nord-est. Concret, este vorba de microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din mediul urban și de întreprinderile mijlocii din mediul rural.
Conform sursei citate, investițiile eligibile pentru cofinanțare vor include:
- investiții finanțabile prin ajutor de stat regional: construirea, modernizarea, extinderea spațiilor de producție sau servicii; dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare online;
- investiții finanțabile prin ajutor de minimis: implementarea procesului de certificare sau recertificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice, sistemelor de management al calității, mediului sau sănătății; activități specifice procesului de internaţionalizare (participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, misiuni comerciale).
Legislația în vigoare prevede că IMM-urile se clasifică în funcție de numărul mediu anual de salariați și în funcție de cifra de afaceri anuală netă sau de activele totale pe care le dețin.
Astfel, programul va putea fi accesat de microîntreprinderi, adică firmele care au până la nouă salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la două milioane euro, echivalent în lei.
Întreprinderile mici sunt cele care au între zece și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la zece milioane euro, echivalent în lei. Iar întreprinderile mijlocii sunt cele care au între 50 și 249 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.
Regiunea de dezvoltare de vest include județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, iar cea de nord-est include județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.
sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain”
Perle la simularea pentru Evaluarea Naţională 2026, la Limba Română: ,,Omul era îmbrăcat căcăcios și era peticit ca Franchenștain” Avalanșa de „perle” din lucrările elevilor la proba de limba română a simulării la evaluarea națională 2026. Corectarea digitalizată a examenelor naționale, introdusă din 2024 pentru a crește obiectivitatea evaluării, scoate la iveală însă un fenomen […]
Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile”
Ministrul Economiei despre „explozia” prețurilor la benzină și motorină: „Nu poţi să iei din scurt măsuri care vor rămâne pe luni sau ani de zile” Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, luni, 16 martie 2026 că nu pot fi luate măsuri „din scurt” privind creşterile de preţuri la motorină şi benzină, dar că Guvernul va […]
Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap
Un simplu „da” spus la telefon îți poate crea necazuri: Escrocheria banală care îți poate da dureri de cap O nouă metodă de fraudă telefonică, aparent banală, face tot mai multe victime în rândul utilizatorilor, escrocheria dovedindu-se eficientă în anumite situații. Escrocii sună de pe numere necunoscute și încearcă să obțină un simplu „da” din […]