Rămâi conectat

Actualitate

Autoritățile iau în calcul posibilitatea ca plata contribuţiilor sociale pentru veniturile extra-salariale să se realizeze pe baza CNP la organul fiscal, fără a se depune Declaraţia 600

Ziarul Unirea

Publicat

în

Conform unui anunţ făcut de ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, la audierile din Comisia economică a Senatului, autorităţile iau în calcul ca plata contribuţiilor sociale estimate pe baza veniturilor extra-salariale să se realizeze pe baza CNP la organul fiscal, fără a se depune Declaraţia 600.

„Nu suntem singura ţară din Europa în care se plătesc contribuţii la venitul realizat. Luăm în calcul o analiză în care o persoană este angajat, salariat şi i se reţin contribuţiile pentru sănătate, iar pentru celelalte categorii să nu mai plătească aceste contribuţii. Trebuie să facem o analiză, să vedem care este impactul bugetar şi să luăm o decizie. Această decizie o vom lua după ce vom avea discuţii cu categoriile de contribuabili care au obligativitatea de a depune aceste declaraţii. Ne gândim inclusiv la posibilitatea de a nu mai depune declaraţia, pentru a nu se mai deplasa la ghişeul organului fiscal, şi a putea să facă plata contribuţiilor pe bază pe CNP în suma pe care ştie că o are de plată la organul fiscal, considerându-se că acea plată reprezintă declaraţia mea asupra sumelor pe care le am de plată către bugetul de stat”, a spus Mişa.

În ceea ce priveşte persoanele care au depus deja Declaraţia 600, autorităţile se vor raporta la acel document.

„Analizăm prevederi tranzitorii ca să vedem care e cea mai bună metodă pentru contribuabili. Pentru cei care au depus, pentru a nu mai genera un efort suplimentar, ne vom raporta la acea declaraţie. Va trebui să analizăm regimul cel mai favorabil. Vom introduce posibilitatea regularizării acestei declaraţii şi de a face modificări în cadrul acesteia. Va trebui să alegem varianta cea mai uşoară pentru contribuabil şi care este metoda cea mai facilă de plată a contribuţiei”, a explicat ministrul Finanţelor.

Declaraţia 600 trebuie depusă de toţi care obţin venituri din activităţi independente, chirii, dividende, venituri din investiţii, alte venituri.

„Persoanele fizice care au alte tipuri de venituri în afară de salarii (cum sunt activităţi independente (PFA/PFI), drepturi de autor, investiţii (dividende, dobânzi, câştiguri de capital etc.), cedarea folosinţei bunurilor, asocierea cu o persoană juridică, agricultură, piscicultură, alte surse vor avea obligaţia de a declara şi plăti cel puţin contribuţia de asigurări de sănătate (CASS) dacă au depăşit în anul anterior (2017, în cazul nostru) plafonul de 12 salarii minime”, precizează Radu Derscariu, director la compania de consultanţă Deloitte România.

Potrivit acestuia, calculul se face fără a lua în considerare salariile. De altfel, obţinerea sau nu a salariilor nu mai reprezintă un criteriu pentru obligaţiile referitoare la contribuţii sociale, aşa cum se întâmpla în trecut când pentru anumite venituri, de exemplu din dividende, nu se datora contribuţia de sănătate dacă persoana fizică era salariată.

Veniturile care se iau în calcul la verificarea plafonului sunt: venitul net din activităţi independente, venitul brut din asocieri cu persoane juridice, venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, venitul/câştigul din investiţii, venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură şi venitul brut/venitul impozabil din alte surse.

După ce au fost identificate toate aceste venituri, se constată dacă venitul cumulat obţinut în anul precedent (cel din 2017 pentru declaraţia din 2018) depăşeşte plafonul de 12 salarii minime brute, respectiv 22.800 lei (1.900 lei x 12 luni), precizează consultantul fiscal.

„De exemplu, în cazul activităţilor independente, plafonul se stabileşte prin scăderea cheltuielilor deductibile din venitul brut, iar în cazul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor şi al celor din proprietate intelectuală prin scăderea cotei forfetare (de 40%) din venitul brut”, a explicat Radu Descariu.

Dacă în urma calculului efectuat prin adunarea tuturor surselor, venitul obţinut în anul 2017 este mai mare de 22.800 lei, persoanele fizice trebuie să depună Declaraţia 600 şi datorează obligatoriu cel puţin CASS de 10% la salariul minim pe economie de 1.900 lei. În caz contrar, respectiv dacă veniturile realizate în 2017 se află sub plafonul menţionat, contribuabilii nu vor avea obligaţia să depună Declaraţia 600 şi nu vor datora contribuţii sociale în 2018.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cui îi spunem „La mulți ani!” Nume derivate care se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință Credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în data de 23 aprilie. Aproape un milion de români își serbează onomastica, dintre care peste 730.000 sunt bărbați, iar peste […]

Citește mai mult

Actualitate

Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. El este considerat unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin-ortodox. În traditia populara Sfantul Gheorghe este cunoscut sub numele de San-George. Este considerat a fi un zeu al vegetatiei, protector […]

Citește mai mult

Actualitate

26 aprilie 2025 | Doliu național în România, în ziua înmormântării Papei Francisc

Lucian Daramus

Publicat

în

26 aprilie 2025 | Doliu național în România, în ziua înmormântării Papei Francisc Guvernul României urmează să declare doliu național în România pentru ziua de sâmbătă, 26 aprilie 2025, au confirmat surse guvernamentale. Măsura vine în contextul în care sâmbătă, 26 aprilie 2025, va avea loc înmormântarea Papei Francisc, potrivit Mediafax. Citește și: Papa Francisc, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea