Politică Administrație

Augustin Drăguţ: Apelativele nu-mi aparţin

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În urma apariţiei articolului cu titlul „Sorin Bumb minte cu o neruşinare fără limite”, publicat în ziarul d-voastră din data de 15.02.2012, doresc să fac următoarele precizări: apelativele la adresa d-lui Sorin Bumb nu-mi aparţin, acestea fiind exclusiv ale Biroului de Presă al USL- Aiud. Nu doresc să intru în polemica existentă între dl. primar al Aiudului şi dl.Sorin Bumb. Dacă doresc să mă adresez ziarului „Unirea”, pot s-o fac oricând şi în stilul meu. Este adevărat că eu, primarul oraşului Ocna Mureş, am făcut numeroase demersuri şi unele chiar împreună cu primarul Josan, pentru ca la Ocna Mureş să fiinţeze în continuare Spitalul Orăşenesc sau să înfiinţeze o secţie a Spitalului Judeţean Alba, ori a Spitalului Municipal Aiud, dar Ministerul Sănătăţii nu a fost de acord cu acest lucru şi nici Consiliul Judeţean Alba nu a venit în sprijinul nostru. Desigur, avem şi noi nemulţumirile noastre deoarece, totuşi, Ocna Mureş este în judeţul Alba şi consider că locuitorii lui ar fi meritat mai multă întelegere din partea autorităţilor judeţene.

Petrecerea Divorțaților

Cu respect,
prof. Augustin DRĂGUŢ,
primarul oraşului Ocna Mureş


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult