Au pus în pericol siguranța traficului rutier: Doi bărbați din Alba, prinși beți la volan și fără permis de conducere. Cea mai mare alcoolemie, 0.76 mg/l
Doi bărbați din județul Alba au fost depistați de către polițiști, în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice, fără să dețină permis de conducere. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din Blaj, prins cu o alcoolemie de 0,76 mg/l și un bărbat de 44 de ani, din Mihalț, cu o alcoolemie de 0,66 mg/l.
La data de 18 iulie 2021, în jurul orei 17.00, polițiștii din Blaj au depistat un tânăr de 20 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Livezii din municipiu, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
La data de 18 iulie 2021, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 5 Poliție Ruală Blaj au depistat un bărbat de 44 de ani, din comuna Mihalț, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | 110 ani de tradiție militară – Legiunea XIII Gemina din Alba Iulia, alături de Divizia 4 Infanterie „Gemina” la ceas aniversar, la Cluj-Napoca
110 ani de tradiție militară – Legiunea XIII Gemina din Alba Iulia, alături de Divizia 4 Infanterie „Gemina” la ceas aniversar, la Cluj-Napoca Cluj-Napoca a găzduit, în data de 13 august 2026, manifestările dedicate împlinirii a 110 ani de la înființarea Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, una dintre marile unități de tradiție ale Armatei României. Momentul […]
Scandal într-un local din Cugir: Adolescent de 17 ani, bătut de un bărbat de 38 de ani, din cauza unor neînțelegeri. Agresorul a fost reținut
Scandal într-un local din Cugir: Adolescent de 17 ani, bătut de un bărbat de 38 de ani, din cauza unor neînțelegeri. Agresorul a fost reținut Un adolescent de 17 ani, din Cugir, a fost bătut de un bărbat de 38 de ani, din cauza unor neînțelegeri. Agresorul a fost reținut de polițiști. Potrivit IPJ Alba, […]
Aiudean de 35 de ani, reținut de polițiști: A fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,94 mg/l
Aiudean de 35 de ani, reținut de polițiști: A fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,94 mg/l Un aiudean de 35 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,94 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 14 august 2026, polițiștii rutieri din […]