Au furat motorină de 1200 de lei din rezervorul unui TIR parcat pe marginea unui drum din Alba. Cum au scăpat doi bărbați de închisoare
Au furat motorină de 1200 de lei din rezervorul unui TIR parcat pe marginea unui drum din Alba. Cum au scăpat doi bărbați de închisoare
Doi bărbați care au furat motorină în valoare de 1200 de lei, din rezervorul unui TIR parcat în județul Alba, au scăpat de închisoare.
În noaptea de 27 spre 28.06.2021, în jurul orei Ol :00, au sustras din rezervorul unui tir parcat pe marginea părții carosabile din Cisteiul de Mureș, cantitatea de 200 litri de motorină, cu consecința producerii unui prejudiciu în cuantum de 1200 lei în patrimoniul unei firme.
Fiind audiați în calitate de suspecți, cei doi au recunoscut săvârșirea faptei, achitând persoanei vătămate prejudiciul cauzat, fapt confirmat de reprezentantul legal al persoanei vătămate.
Celor doi bărbați nu li s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat întrucât, deși au fost citați în mod legal, nu s-au prezentat la chemările organelor judiciare, din verificările efectuate rezultând că aceștia se află plecați într-o țară străină, împreună cu familia, și nu se cunoaște data întoarcerii acestora.
Procurorul arată că din analiza materialul probator rezultă că, sunt întrunite condițiile legale și de oportunitate privind dispunerea unei soluții de renunțare la urmărirea penală, întrucât nu există interes public în urmărirea faptei săvârșită de inculpați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (l) Codul penal, art. 229 alin. (l) lit. b) Codul penal, totodată urmând a dispune renunțarea la urmărirea penală față de aceasta.
„Confirmă soluția de renunțare la urmărire penală stabilită de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud în dosarul privind comiterea de către inculpați, a infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (l) Codul penal, art. 229 alin. (l) lit. b) din Codul penal, în dauna persoanei vătămate. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în hotărârea Judecătoriei Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Emma Laris, elevă a Școlii Generale Nr. 6 „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, a obținut două rezultate impresionante: Calificare la faza națională a olimpiadelor de Română și Educație Tehnologică
Emma Laris, elevă a Școlii Generale Nr. 6 „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, a obținut două rezultate impresionante: Calificare la faza națională a olimpiadelor de Română și Educație Tehnologică Emma Laris, elevă a Școlii Generale Nr. 6 „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, s-a calificat la etapa națională a două competiții școlare: Olimpiada de Educație Tehnologică […]
FOTO | Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură”
Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură” Eleva Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Sophie Dahinten, va reprezenta județul Alba la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană modernă, care se va […]
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătac: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătac, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]
