Actualitate

ATMA îi învaţă pe elevi să redescopere obiceiurile populare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În săptămâna 2-6 aprilie a.c., Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba (ATMA), în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” a desfășurat activități de promovare a culturii tradiționale în 10 școli din Alba, sub genericul Școala altfel – Să ne cunoaștem tradițiile, a declarat Petruţa Pop, preşedintele ATMA.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, Asociația ATMA (Georgeta Orian, Cosmina Florea, Petruţa Pop, Marinela Baba, Marinela Popa, Ioan Mihălţan, Monica Jorj, Viorel Cioflică, Adina Petrescu și Veronica Inel) a fost prezentă la Daia Română, unde 200 de elevi au fost familiarizați despre obiceiurile de primăvară. Alţi 150 de elevi de la școli din zona Ocna Mureș (Școala Războieni Cetate, Școala Noșlac, Școala „Lucian Blaga” Ocna Mureș și Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș) au fost plăcut impresionați de frumusețea obiceiurilor vizionate și importanța acestora în satul românesc tradițional. Cei 300 de elevi de la Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia au avut parte de aceeași experiență interesantă și educativă la interacțiunea cu obiceiurile tradiționale. Aceștia au putut observa cu ușurință modul greu de viață al copiilor din satul tradițional autentic, atât de diferit față de cel din zilele noastre. Pornind de la subiectul obiceiurilor prezentate, Prinsul verilor și văruțelor și Borbolatița sau Burduhoasa de Sângiorz, elevii, foarte receptivi de altfel, au reușit în cadrul dezbaterilor să identifice carențele legate de prietenie și socializare în societatea de astăzi, reușind cu succes să compare modul de viață actual cu cel din satul tradițional. Elevii au ajuns la concluzia că, deși, în trecut, cultul prieteniei se baza pe necesitate și pe sprijin reciproc, în zilele noastre, tinerii și oamenii, în general, trăiesc o viață individualistă, egocentrică. Au recunoscut că marea majoritate dintre ei trăiesc într-o lume virtuală, unită doar prin rețele de socializare, lipsite de viață. Acestor concluzii triste, s-au alăturat și cei peste 100 de elevi de la Grup Școlar „Timotei Cipariu” Blaj. O mare parte dintre elevii acestei școli provin din satele secășene și au recunoscut că obiceiurile populare nu se mai țin în satele lor, fiindcă nu mai sunt oamenii interesați să perpetueze aceste valori tradiționale. Totodată, 60 de elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia au fost familiarizați despre obiceiurile de primăvară specifice, prin intermediul acestor filme documentar-tradiționale. În fine, alți elevi de la Școlile Șard și Sântimbru au primit bucuroși obiceiurile prezentate și s-au arătat interesați ca pe viitor să desfășoare activități folclorice pentru perpetuarea zestrei strămoșești. La finalul fiecărei întâlniri, elevii au primit în dar câte o carte adecvată vârstei lor din partea Bibliotecii Județene „Lucian Blaga”, un alt partener de nădejde în acest proiect, iar unii dintre elevi și dascăli s-au arătat interesați ca pe viitor să se desfășoare în școala lor un cerc de folclor.

Robert GHERGU

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]

Citește mai mult

Actualitate

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă”

Ioana Oprean

Publicat

în

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă” În timp ce Guvernul anunță un obiectiv ambițios de acoperire integrală a consumului de carne de porc din producția internă până în 2028, crescătorii români se confruntă cu o realitate tot mai apăsătoare: costuri în […]

Citește mai mult

Actualitate

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii” Industria națională de apărare a traversat zece luni fără comenzi și fără perspective concrete pentru aproape toate companiile din sector, în pofida fondurilor consistente alocate pentru apărare. Avertismentul vine de la Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general al Romarm, care a criticat […]

Citește mai mult