Ştirea zilei

Atenționare meteo: GER și vânt puternic până joi. Temperaturile coboară până la -18 grade

Ioana Oprean

Publicat

în

Atenționare meteo: GER și vânt puternic până joi. Temperaturile coboară până la -18 grade

Meteorologii au emis mai multe avertizări și coduri de vreme severă în mai multe zone din țară. Noaptea de miercuri spre joi va fi una geroasă, iar în unele zone, temperaturile vor ajunge chiar și la minus 18 de grade Celsius.

Petrecerea Divorțaților

„În partea de est si de SE a teritoriului, unde nu se asociaza cu ninsori. Este doar vant care aplifica, in zonele respective, senzatia de rece. La noapte, temperaturile minime vor caracteriza o vreme geroasa in NE teritoriului, in celelalte regiuni temperaturile vor fi negative”, a spus, intr-o interventie la Realitatea PLUS, meteorologul ANM Alina Serban.

Maine, temperaturile maxime vor fi si ele negative, in aproape toata tara, cu cele mai scazute valori in regiunile nordice.

„Miercuri spre joi, zona va fi geroasa in multe zone din tara, cam in toata jumatatea nordica si local in partea de sud. Vor fi -10 grade in depresiunile din estul Transilvaniei, poate chiar in Maramures, acolo unde este mai frig, de obicei, se pot inregistra minime in jurul a -18 grade”, a mai spus meteorologul.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

Citește mai mult