Atenție pe unde călcați! Criză de ser antiviperin în unitățile sanitare ale județului Alba
Atenție pe unde călcați! Criză de ser antiviperin în unitățile sanitare ale județului Alba
Niciuna dintre unitățile sanitare din județ nu dispune la această dată de ser antiviperin, toate dozele existente pe stoc în spitale având termenul de valabilitate expirat. Declarația a fost făcută de dr. Daniela Popa – Dreghici, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică Alba în ședința „Sfatul bătrânilor”, prezidată de subprefectul Monica Popescu.
Adjuncta DSP Alba a răspuns astfel unei întrebări adresate de Nelu Fleșer, șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba, care a semnalat că a fost necesar ca o victimă a unei mușcături de viperă să fie transportată cu un elicopter SMURD la alt spital din țară.
Dr. Daniela Popa – Dreghici a declarat că a solicitat Ministerului Sănătății atât toamna trecută, cât și acum 2 săptămâni un număr de 24 de doze de ser antiviperin și a primit promisiuni ca se va rezolva în cel mai scurt timp.
Criza, de altfel, nu este numai în județul Alba, ci în întreaga țară, ea adăugându-se altor crize din sistemul de sănătate unde periodic dispar medicamente pentru diverse patologii. De ultim moment acum este o criză a citostaticelor.
Revenind la serul antiviperin, licitația este organizată la nivel național, iar vaccinul trebuie adus din import.
Din experiența cu ritmul de derulare a licitațiilor s-ar putea să trecem vara fără acest ser, și nu este tocmai bine, pentru că știm, începe vacanța și numărul turiștilor la munte, deci și în zonele cu vipere, se va înmulți și dacă turiștii sunt mușcați nu pot fi tratați cu scuze și explicații administrative.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Norela […]
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]