Atenţie la îmbolnăvirea cu trichineloză!
Specialiştii epidemiologi recomandă populaţiei să nu consume carne de porc neexaminată trichineloscopic şi să evite achiziţionarea acesteia din alte locuri decât magazine specializate. De asemenea, este necesară o atenţie mărită la consumul de carne de porc insuficient prelucrată termic, deoarece procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele. Trichineloza este o boală determinată de Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată. Majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice, însă există şi forme clinice de boală cu evoluţie severă care pot cauza moartea prin complicaţiile pe care le produc. Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestării şi de rezistenţa organismului. Semnele clinice de boală sunt: tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, greţuri, vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată, febră, edeme faciale însoţite de conjunctivită, dureri musculare. Factorii favorizanţi ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentaţi de: consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic; unele obiceiuri culinare: prepararea termică “în sânge” sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, şuncă; achiziţionarea de către populaţie a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate; tăierea clandestină a animalelor. Boala nu se transmite interuman. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia
Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]
Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]
FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică
Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]