Actualitate

Atenție contribuabili! De astăzi intră în vigoare pedepsele majorate pentru evaziunea fiscală

Bogdan Presecan

Publicat

în

Începand de vineri, 22 martie, intră în vigoare prevederile Legii pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005, adoptată de Camera Deputatilor in 19 februarie, cu 280 de voturi „pentru”, 42 „impotriva” si 2 abtineri.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, începând de astăzi, contribuabilii care nu respecta regulile fiscale vor fi pedepsiți mult mai aspru decât până acum, aceștia riscând pedeapsa cu închisoarea până la 6 ani pentru “refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale si bunurile din patrimoniu”, “impiedicarea, sub orice forma, a organelor competente de a intra, in conditiile prevazute de lege, in sedii, incinte ori pe terenuri” sau “retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursa”.

Exemple modificări Legea pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale nr. 241/2005:

Art. 3. Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intentie sau din culpa, documentele de evidenta contabila distruse, in termenul inscris in documentele de control (in acest caz, sanctiunea

Art. 4. Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale si bunurile din patrimoniu, in scopul impiedicarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale, in termen de cel mult 15 zile de la somatie.

Art. 5. Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 6 ani impiedicarea, sub orice forma, a organelor competente de a intra, in conditiile prevazute de lege, in sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale.

Art. 6. Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 6 ani retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursa.

Noile reglementări prevad si majorarea pedepselor in cazul prejudiciilor financiare. Astfel, daca se produce un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 5 ani. Pana acum, limita a fost de 2 ani. In cazul prejudiciilor mai mari de 500.000 euro, limita minima a pedepsei prevazute de lege si limita maxima a acesteia se majoreaza cu 7 ani. Pana acum, limita a fost de 3 ani.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea în România sâmbătă, 7 noiembrie 2026: Cât vor scădea temperaturile

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România sâmbătă, 7 noiembrie 2026: Cât vor scădea temperaturile România va avea parte de o zi cu vreme rece sâmbătă, 7 noiembrie 2026, pe fondul condițiilor meteorologice specifice toamnei târzii. Temperaturile vor rămâne modeste în cea mai mare parte a țării, cu valori negative în timpul nopții și dimineții, în […]

Citește mai mult

Actualitate

,,Construcția turismului” – De la teorie la practică. Turism în cuvinte simple

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Construcția turismului” – De la teorie la practică. Turism în cuvinte simple Speranțele multor oameni se îndreaptă către turism pentru că pare a fi o cale de dezvoltare accesibilă și ,,la îndemâna oricui”. Pe plan local aceste speranțe se reflectă practic în creșterea numărului de pensiuni, unități de cazare care apar în fiecare an și […]

Citește mai mult

Actualitate

A amenințat că aruncă în aer un tren de călători: Cu ce sancțiune s-a ales bărbatul de 62 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

A amenințat că aruncă în aer un tren de călători: Cu ce sancțiune s-a ales bărbatul de 62 de ani Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Bistrița, a fost amendat cu 4.000 de lei după ce a sunat la 112 și a amenințat că va arunca în aer un tren de […]

Citește mai mult