Sport

Atacant care a evoluat la Pandurii Târgu Jiu și Universitatea Cluj, achiziționat de Metalurgistul Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Atacatul în vârstă de 22 de ani Lemac Brian Ronald, care a jucat pentru Universitatea Cluj și Pandurii Târgu Jiu, a fost achiziționat de divizionara terță AFC Metalurgistul Cugir 1939, pentru a evolua în următorul sezon.

Brian Lemac, născut în 15 septembrie 1995, a evoluat în perioada 2015-2017 la U Cluj, iar în acest an la Pandurii Târgu Jiu. Atacantul are 1,85 și este născut în Sighetu Marmației. Contractul semnat de jucător este valabil pentru un an de zile și poate fi prelungit.

Brian este a șasea achiziție făcută de Metalurgistul Cugir în această vară. Au mai venit Tătar, Vaștag, Necșulescu, L. Tudor și G. Goronea.

Metalurgistul Cugir se reunește astăzi, 16 iulie.

Primul meci amical se va desfășura sâmbătă, 21 iulie, la Ocna Mureș, cu nou-promovata din localitate. În continuare sunt prevăzute alte 5 dispute, după cum urmează: cu FC Hunedoara (28 iulie, acasă), Sănătatea Cluj (3 august, acasă), CNS Deva (8 august, acasă), dublă cu Industria Galda, în 11 și 18 august.

Data de 15 august este liberă, în condițiile în care se așteaptă programul Cupei României, ce va debuta în 1 august, când va intra în competiție Sportul Petrești, câștigătoarea fazei județene.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]

Citește mai mult

Sport

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]

Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]

Citește mai mult