Astăzi, ora 14.00, Avântul Reghin – CS Ocna Mureș | “Soda dragă”, după puncte în orașul viorilor
Astăzi, de la ora 14.00, în etapa a 11-a a eșalonului terț, a doua a returului, se înfruntă vecinele de clasament din Seria a 9-a, ce au același număr de puncte, 12, Avântul Reghin (locul șase) și CS Ocna Mureș (poziția a 7-a).
La a treia deplasare la rând, după 0-2 la Bistrița și 1-1 la Turda, vizitatorii abordează confruntarea cu gândul la revanșă pentru eșecul din tur, 0-1, pe propriul teren, primul stagional sub comanda lui Paul Ciucă. De altfel Avântul a câștigat toate disputele directe din ultimii ani, în sezonul trecut impunându-se cu 4-1 la Ocna Mureș și 5-4 acasă.
Trupa din Mureș a început năvalnic sezonul, cu maximum de puncte în 3 jocuri (nu a câștigat însă din 10 septembrie, 1-0, cu Sticla Turda), dar ulterior s-a stins acumulând doar 3 puncte în 7 întâlniri, ultimele două fiind în remizele externe recente, 0-0, pe “Cetate” și la Bistrița (amfitrionii au ratat două lovituri de pedeapsă). Vizitatorii nu se bazează pe Guț – indisponibil, în vrem ce Cioplântă abia a reluat pregătirea, iar Cunțan a revenit la antrenamente.
“În a 3-a deplasare consecutivă întâlnim Reghinul, o echipă greu de bătut, care a primit puține goluri, bine organizată, disciplinată, cu jucători dispuși la efort. Ar fi o realizare să nu pierdem, iar victoria – de aur, mai ales că urmează o serie de jocuri extrem de dificile cu primele 4 clasate”, a transmis Paul Ciucă. Programul prevede dispute cu Unirea Ungheni (acasă), la Cugir, Viitorul Cluj (acasă) și la Hunedoara.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, lider autoritar în Liga de Fete la polo: Victorii pe linie pentru campioane
CSM Unirea Alba Iulia, lider autoritar în Liga de Fete la polo: Victorii pe linie pentru campioane CSM Unirea Alba Iulia este lider autoritar în Liga de Fete la polo feminin. Campioana en-titre a României a impresionat prin constanță și eficiență. Cele 12 victorii din 12 meciuri arată o echipă completă, atât ofensiv, cât și […]
FOTO | Locul 1 la dublu pentru Anisia Lazăr și Chrissa Moldovan, la Cupa Hoia 2026, de la Cluj-Napoca
Locul 1 la dublu pentru Anisia Lazăr și Chrissa Moldovan, la Cupa Hoia 2026, de la Cluj-Napoca Anisia Lazăr (CSM Deva) și Chrissa Moldovan (Tenis Club Sun Alba Iulia) au obținut locul 1 în proba de dublu la Cupa Hoia – Trofeul Sport Play System, de la Cluj-Napoca, după un parcurs foarte bun, cu multă […]
FOTO | Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia), la „Serbia Epic” 2026, un șir de 4 curse consecutive MTB, cu sportivi din peste 20 de țări
Miruna Măda (CSM Unirea Alba Iulia), la „Serbia Epic” 2026, un șir de 4 curse consecutive MTB, cu sportivi din peste 20 de țări Sportiva CSM Unirea Alba Iulia, Miruna Măda, a participat, în perioada 19–22 martie 2026, la competițiile din cadrul Serbia Epic, unde s-a alăturat lotului național și a luat startul în patru […]
