Astăzi este solstițiul de vară – cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte din an

Ziua de 21 iunie este momentul solstiţiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice, această zi fiind cea mai lungă zi urmată de cea mai scurtă noapte a anului.

Denumirea de solstiţiu (”Soarele sta”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, el se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor ”nopţi albe”.

Solstiţiile reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se afla la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de Ecuator.

*Ce este solstiţiul de vară

Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele 2 emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

*Tradiţia solstiţiului de vară

Atotputernicia Soarelui de la solstiţiu se celebrează prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vie.

Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. În timp, Noaptea de Sânziene – cum este denumită în folclorul românesc – a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţara respectivă şi chiar de regiunea respectivă.

*Sanzaienele – focurile magice

Tradiţia şi superstiţiile au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare a anului, când există un anume moment în care toate stihiile stau în cumpănă, o zi a absolutului înscrisă sub semnul focului care este simbolul soarelui.

Pentru aceasta în cinstea ei se aprindeau focuri uriaşe – replică terestră a soarelui, pe culmile dealurilor. Se credea că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli, de molime şi va fi fericit.

Tradiţia aceasta care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord datează de secole, cu mult înaintea creştinismului.

Vechii celţi serbau între 20 şi 23 iunie solstiţiul, aducând în acest fel mulţumiri zeiţei Litha care asigură fertilitate, bogăţie, putere şi ordine. Vechii germani, aprindeau focuri pe munte şi rostogoleau la vale roti aprinse care simbolizau soarele şi pe zeul lor Wotan, în acelaşi timp ele având rolul să pună pe fugă spiritele rele.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI