Curier Județean

Astăzi a fost târnosită biserica„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Geogel

Unirea Ziarul

Publicat

în

Astăzi a fost târnosită biserica„Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Geogel

Duminică, 19 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de târnosire a bisericii monument istoric „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Geogel, protopopiatul Aiud. În continuare, Arhipăstorul a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Geogel, protopopiatul Aiud. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a bisericii monument istoric cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, după care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară al parohiei.

Citește și: Originea și semnificația numelor Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, numiți în tradiția românească și Sfinții Voievozi

În cuvântul rostit cu acest prilej, Întâistătătorul Eparhiei noastre a spus: „Bisericile de lemn de pe plaiurile Ardealului pot fi socotite adevărate comori ale patrimoniului istoric, spiritual și cultural al poporului român. Cele aproximativ 600 de astfel de locașuri de închinare, din cuprinsul spațiului transilvan, au o valoare identitară inestimabilă. Ele reprezintă dovezi palpabile ale trecutului națiunii noastre, înzestrate cu geniu creator. Astăzi, ne revine datoria de a conserva aceste bijuterii arhitecturale și de a promova frumusețea lor artistică și istoricul lor bogat, care ne vorbesc despre iubirea jertfelnică a strămoșilor noștri pentru Dumnezeu și pentru patrie. Ne dorim ca tot mai multe edificii bisericești-monument istoric să beneficieze de proiecte de restaurare și valorificare, precum bisericuța aceasta din Geogel, pentru ca ele să rămână, pe mai departe, mărturii incontestabile ale Ortodoxiei românești”.

Citește și: Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil. Felicitări pentru Mihail și Gavril care pot fi trimise prin SMS. Urări de Sf Mihail și Gavril

La finalul slujbei, pentru întreaga osteneală și râvnă apostolică de care a dat dovadă pe parcursul anilor de slujire, părintele paroh Ion Desrobitu a fost hirotesit întru sachelar. De asemenea, primarul comunei Ponor, Petruț Bujor, dimpreună cu ostenitorii și binefăcătorii care au contribuit la înfrumusețarea locașului de închinare, au primit din partea Chiriarhului nostru Diplome de aleasă cinstire.

Declarată monument istoric în anul 1955, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Geogel, în care se slujește neîntrerupt de 260 de ani, a fost restaurată cu fonduri europene nerambursabile. Construcția din lemn are o structură unică în România, datorita altarului din piatră și a elementelor de arhitectură deosebită. Edificată în 1751 – an consemnat pe ancadramentul ușii de la intrarea de sud, spre naos –, biserica a suferit în timp transformări importante, din construcția inițială păstrându-se naosul – acoperit cu o boltă semicilindrică – și pronaosul.

Citește și: Nume sărbătorite de Sfinții Mihail și Gavriil. Nume derivate de la Mihail și Gavriil

În anul 2015, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, a fost inițiat un proiect complex de conservare-restaurare a bisericii de lemn din localitatea Geogel și a cimitirului în care este amplasată. Proiectul, derulat între anii 2017-2020, a vizat punerea în evidență și explicarea complexității și valorii monumentului, rezultat al mai multor etape majore de edificare și transformare. Acest obiectiv a fost atins prin măsuri reținute de înlăturare a elementelor parazitare, remediere și restaurare a elementelor constructive și a suprafețelor arhitecturale, precum și prin menținerea cât mai discretă a elementelor și sistemelor tehnologice introduse.

Pictura interioară și icoanele mobile au făcut obiectul unui proiect amplu de conservare, fără operațiuni de repictare sau reconstituire. De asemenea, au fost necesare lucrări minuțioase specifice lucrărilor de conservare-restaurare a suprafețelor murale și a suprafețelor pictate pe lemn. Astfel, biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Geogel este primul locaș de cult din Arhiepiscopia Alba Iuliei care a fost restaurat din fonduri europene. Proiectul de restaurare a locașului de cult a fost coordonat de către părintele Daniel Pașcanu, fost paroh al parohiei Geogel.

sursă: radioreintregirea.ro

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Șofer din Sibiu, prins băut la volan în Cetatea de Baltă: Bărbatul de 58 de ani avea o alcoolemie de 0,45 mg/l

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Sibiu, prins băut la volan în Cetatea de Baltă: Bărbatul de 58 de ani avea o alcoolemie de 0,45 mg/l Un șofer din Sibiu a fost prins băut la volan de polițiști în Cetatea de Baltă. Bărbatul de 58 de ani avea o alcoolemie de 0,45 mg/l și s-a ales cu dosar penal. […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Oana Cismaru, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Oana Cismaru, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie 2026 Oana Cismaru, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Religie 2026. „Felicitări elevei CISMARU OANA din clasa a VI-a E, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Elevi și profesori din București în vizită la Alba Iulia pentru a vedea o expoziție despre memorialistica represiunii comuniste din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevi și profesori din București în vizită la Alba Iulia pentru a vedea o expoziție despre memorialistica represiunii comuniste din România „Mai mulți elevi și profesori din București s-au aflat la Alba Iulia pentru a vizita expoziția „înSCRISUL ÎNCHISorilor: memorialistica represiunii comuniste”.  Expoziția a primit sâmbătă, 14 martie, vizita elevilor și profesorilor Liceului Teoretic „Sfinții […]

Citește mai mult