Politică Administrație

Asociere între Alba Iulia și Sebeș pentru construirea unui cartier cu zeci de blocuri. Mircea Hava: ”Beneficiarii vor fi cei care au un loc de muncă și au nevoie de o locuință”

Ioana Oprean

Publicat

în

Colaborarea între Alba Iulia și Sebeș, încheiată la sfârșitul lunii trecute, se va concretiza în demararea unui proiect de anvergură de care vor beneficia cetățenii ambelor municipii care au un loc de muncă și au nevoie de o locuință, a declarat, vineri, primarul Mircea Hava la o emisiune de la Radio Unirea FM.

Potrivit acestuia, proiectul prevede construirea unui cartier cu zeci de blocuri, între cele două orașe. Edilul consideră că astfel se va rezolva o mare problemă cu care se confruntă cele două administrații – deficitul de forță de muncă, iar ”mâna de lucru” care nu va mai migra către alte orașe va atrage și noi investitori, toate acestea generând în timp dezvoltarea economică a zonei.

”Noi construim locuințe pentru oameni. Că e tânăr, sau are 50 de ani, dacă are nevoie și lucrează în Alba Iulia, va avea locuință. Marea noastră problemă cu lipsa forței de muncă este generată de faptul că posibilitatea de locuire este limitată. În prezent se construiește mult, dar prețurile ajung ca în Cluj. Cine poate, dacă lucrează într-o firmă, cu un salariu de 2.500 de lei, să plătească o chirie imensă și să-și poată crește și copiii? Și atunci noi ne-am gândit la lucrul acesta, pe care nu l-am inventat, l-am văzut în alte părți. Vom începe cu câteva blocuri, 30 – 50, și pe urmă vom dezvolta un întreg cartier. Acest proiect este cel mai mare pe care putem să-l punem în practică. Odată început, dezvoltat, pus în practică și dus până la capăt va duce la lucruri foarte bune pentru cele două municipii. Nimeni nu dorește să contopească cele două orașe (n.r. Alba Iulia și Sebeș), ele trebuie să se apropie natural”, a declarat primarul Mircea Hava.

Reamintim că, recent, prin Hotărâre de Consiliu Local, la Alba Iulia s-a aprobat iniţierea demersurilor în vederea realizării obiectivului de investiţii de interes public local privind ”Dezvoltarea imobiliară de unităţi locative”, în acest scop fiind încuviinţată şi asocierea între municipiile Alba Iulia şi Sebeş, ca autorităţi contractante, în vederea achiziţionării în comun de servicii de consultanţă de specialitate, pentru realizarea obiectivului comun.

Scopul contractului de asociere este realizarea unor programe de dezvoltare zonală sau regională, constând în dezvoltarea unor locuinţe, care să ducă la creşterea spaţiului locativ în vederea soluţionării deficitului de spaţiu locativ cu care se confruntă în prezent părţile.

În primă instanţă se va analiza situaţia actuală din punct de vedere al spaţiilor locative, vor fi realizate studii imobiliare precum şi cu privire la forţa de muncă din zonă şi perspectivele acesteia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Grădiniță nouă și modernă, construită la Vinerea, lângă Cugir: A fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Grădiniță nouă și modernă, construită la Vinerea, lângă Cugir: A fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei O grădiniță nouă și modernă va fi construită în curând la Vinerea, lângă Cugir. Marți, 3 februarie 2026, a fost semnat contractul de lucrări în valoare de peste 6,8 milioane lei. Un demers […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 130 de preșcolari și elevi din comuna Cricău vor beneficia de programul ”Masă sănătoasă”: Ce meniuri ar putea primi Administrația locală din comunca Cricău a publicat, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul de achiziții publice pentru ,,servicii de catering în cadrul programului național ,,Masa Sănătoasă”.  Potrivit documentației, 131 de preșcolari și elevi ar […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Creșă modernă cu o capacitate de 40 de locuri, construită în curând la Teiuș, de Compania Națională de Investiții. Realizarea unor eventuale lucrări suplimentare la amplasament, la vot în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Creșă modernă cu o capacitate de 40 de locuri, construită în curând la Teiuș, de Compania Națională de Investiții. Realizarea unor eventuale lucrări suplimentare la amplasament, la vot în Consiliul Local Consilierii locali din Teiuș vor avea de aprobat în ședința extraordinară de luni, 9 februarie 2026, asumarea Consiliului local privind lucrări suplimentare la amplasamentul […]

Citește mai mult