„Arta adevărată nu are nicio legătură cu compromisul…!”

Interviu, în exclusivitate pentru cotidianul „Unirea”, cu marea actriţă Maia Morgenstern, director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat, din Bucureşti

– La această ediţie a festiva­lului, la care văd că sunteţi (şi vă mulţumim pentru asta!) o prezenţă plăcută şi aşteptată, indiferent de calitatea în care aţi veni, noi, jurnaliştii albaiulieni, am avut o temă de studiu: actorul, între artă şi compromis. Prin urmare, una dintre întrebările „laitmotiv” a fost cea referitoare la echilibrul dintre artă şi compromis, în cariera unui actor… Cum vede Maia Morgenstern compromisul în arta actori­cească, respectiv publicitatea… pe bani?
– Arta adevărată nu are nicio legătură cu compromisul, ci cu ta­lentul. Eu nu încurajez compromisul în artă. A face compromis înseamnă a-ţi încălca într-un fel principiile de viaţă, iar eu nu fac aşa ceva! Fireşte, am făcut şi eu publicitate la o marcă de cafea, dar acela a fost doar un rol, pe care l-am jucat. Un rol ca oricare altul… Mi-ar plăcea să „fac publicitate” doar în scopuri nobile, să promovez bunele relaţii dintre oameni, dincolo de subordonare, antisemitismul, de fapt orice formă de discriminare, protecţia naturii, a patrimoniului cultural şi a bogăţiilor naturale ale ţării, dar uneori trebuie să fac şi ceea ce oamenii numesc îndeobşte „compromis”. În toată lumea lucrurile se petrec la fel. Nu aţi văzut-o pe Andie MacDowell făcând acelaşi lucru…?

– Teatrul Evreiesc a venit anul acesta la Alba Iulia cu două piese dedicate vârstei a treia. De ce vârsta a treia? Din solidaritate pentru actorii în vârstă? Apropo, Maia Morgenstern se teme de bătrâneţe?
– Ooooo, nu! Cred că odată cu înaintarea în vârstă un actor are şi mai multe de oferit, chiar dacă nu mai are aceeaşi feţişoară frumoasă ca în adolescenţă. Nu ne dăm seama, dar odată cu înaintarea în vârstă suntem mai bogaţi. Nu numai ca experinţă, ci chiar ca expresie. Un actor mare utilizează, în folosul lui şi al publicului, tot ceea ce a primit de la mama natură. Dar abili­tatea de a utiliza propriul tău corp şi de a-l valoriza scenic, eiiii, asta vine cu timpul…! Sunt solidară cu actorii vârstnici, dar şi cu cei tineri, pentru că eu mă aflu între cele două vârste. Sunt acum destul de matură ca să înţeleg dramele pe care le trăiesc actorii vârstnici, dar şi destul de tânără ca să înţeleg ceea ce trăiesc actorii tineri. Deci, răspunsul e NU! Nu mă tem de vârsta a treia, aşa cum nu  mă tem de moarte, pentru că am doi părinţi sublimi, acolo, în cer. Şi ştiu că oamenii de vârsta a treia pot fi minunaţi, cum minunaţi au fost şi părinţii mei…

– Totuşi, aveţi şi dumnea­voastră temeri, ca orice om. De ce vă temeţi?
– Mă tem pentru tot. Mă tem de falsitate. De minciună. Dar cele mai mari temeri ale mele sunt legate de sănătatea copiilor. Ai mei, ai tuturor… Mă tem de nereuşită. Ştiţi şi dumneavoastră că „frica păzeşte pepenii”, aşa că sunt genul de om circumspect, care încearcă să meargă „la sigur”, în tot ce face. Mă tem de multe lucruri şi nu mi-e ruşine cu asta. În fond, teama face parte din viaţa noastră, a tuturor, chiar dacă nu o recunoaştem cu toţii…

– Dacă mâine aţi fi numită ministru al Culturii, ce aţi face?
– Nu aş fi ministrul Culturii. Pentru că nu aş vrea! Pentru o astfel de funcţie trebuie să ai o viziune panoramică asupra întregului fenomen cultural, şi eu vă mărturisesc că sunt dimensiuni, zone culturale, despre care chiar nu ştiu nimic. Nu cred că aş putea gestiona lucruri la care nu mă pricep…
– Cred că această întrebare v-a fost adresată în mod frecvent: v-a marcat rolul Maicii Domnului, în producţia lui Mel Gibson?
– Nu există rol care să nu mă fi marcat. Toate mă marchează! Toate m-au marcat, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin… fiecare în felul lui…

– Vă surprindeţi jucând câte un rol, în viaţa de zi cu zi?
– Am un caracter şi un temperament ludic. Mă joc foarte mult, chiar şi în viaţa de zi cu zi. Dar, totodată, mă surprind eu, pe mine însămi, analizând personajele din jurul meu, dar şi analizându-mă pe mine însămi. Văd imediat toate modificările de stare, la mine şi la cei din jur. Desigur, nu le analizez în mod profesionist, dar îmi face plăcere! Pentru că încerc să înţeleg natura umană. Şi nu ajunge simpla observaţie, pentru că fiinţele omeneşti nu sunt identice. Reac­ţionează diferit la acelaşi stimul. iar, ca să vă mărturisesc: în construcţia fiecărui rol este nevoie de o bună cunoaştere a naturii umane.

– Dacă aţi avea la dispoziţie spaţiul Cetăţii Alba Iulia, ce aţi face?
– Aş încerca să-l pun în valoare prin cât mai diverse forme de spectacol. Mai ales spectacole în aer liber. Teatru pentru copii, permanent, nu numai cu prilejul unor manifestări periodice, cum este festivalul de teatru.

– Sinagoga din Alba Iulia este cea mai veche din Transilvania! Aveţi proiecte care ar putea include spectacole în astfel de spaţii?
– Avem un astfel de proiect la Bistriţa şi dacă sinagoga de la Alba Iulia nu mai este un spaţiu exclusiv spiritualizat (dacă s-a scos Tora), atunci aici am putea reveni cu un spectacol, nu numai pentru evrei (deşi noi jucăm şi în idish), ci pentru tot publicul albaiulian. Nu am văzut, însă, spaţiul, din interior, şi nu ştiu dacă este suficient amenajat pentru a găzdui un spectacol…

– Are Maia Morgenstern şi o viaţă secretă? Adică o faţă reală, dincolo de masca pe care ne-o arată public şi de cea pe care o arată apropiaţilor, în particular?
– Nu. Eu nu am secrete, pentru că îmi place să împărtăşesc tot ceea ce simt, şi cred că asta se vede… De fapt nu chiar totul. Îmi place să împărtăşesc doar bucuriile, pentru că nu vreau să împovărez pe nimeni cu durerile şi cu suferinţa mea…
– Vă mulţumesc şi sper că veţi reveni la Alba Iulia!
A consemnat
Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI