Actualitate

Armata Română dotată cu drone. Ministrul Apărării: Există un proiect dinainte de războiul din Ucraina

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Armata Română dotată cu drone. Ministrul Apărării: Există un proiect dinainte de războiul din Ucraina

Vasile Dîncu, ministrul Apărării din România a declarat, marți, 15 martie, că există un proiect în valoare de 1,4 miliarde de lei pentru achiziţia unui sistem de drone pentru Armată, care a fost promovat în toamna anului trecut, şi a precizat că speră ca în această primăvară să fie finalizate toate demersurile legale, scrie News.ro.

Vasile Dîncu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, dacă Armata României intenţionează să achiziţioneze drone. „Există un proiect care a fost promovat încă din septembrie anul trecut, dinainte de a fi eu în mandat, privind achiziţia unui sistem modern de drone. Este un proiect care are o valoare de 1,4 miliarde de lei, cu şapte sisteme, un proiect foarte interesant.

Ne bazăm foarte mult pe industria românească pentru că avem în industria privată românească câţiva producători importanţi şi acest proces de achiziţie este în curs. Sperăm că în această primăvară vom finaliza toate demersurile legale pentru aceasta. Este vorba de un proiect care înseamnă adaptarea României la cele mai noi tendinţe în ceea ce priveşte aviaţia fără pilot”, a declarat Vasile Dîncu. Ministrul Apărării a făcut, marţi, o vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanuîmpreună cu ministrul Apărării din Belgia, Ludivine Dedonder.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]

Citește mai mult

Actualitate

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent

Ioana Oprean

Publicat

în

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]

Citește mai mult