ARESTARE PREVENTIVĂ și control judiciar în cazul vârstnicului din Alba înșelat prin Metoda „Accidentul”
ARESTARE PREVENTIVĂ și control judiciar în cazul vârstnicului din Alba înșelat prin Metoda „Accidentul”
Vineri, 8 mai 2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj a propus luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 Cod penal, rap. la art. 244 alin. (1) și (2) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal.
Citește și: VIDEO | Vârstnic din Alba, înșelat cu 22.000 de lei prin metoda „accidentul”: Escrocii i-au spus că fiul său a suferit un accident și trebuie operat de urgență. Doi tineri, REȚINUȚI

„Prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Blaj din data de 08.05.2026, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile față de inculpat.
În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut că, la data de 27.04.2026, în urma unei înțelegeri prealabile cu autorul neidentificat al infracțiunii de înșelăciune comise în dauna persoanelor vătămate, l-a sprijinit pe acesta în activitatea infracțională, prin aceea că s-a deplasat în satul Lunca Târnavei, jud. Alba, iar în perioada de timp în care victimele au fost induse în eroare, prin atribuirea unor calități nereale, respectiv prin prezentarea în mod mincinos că fiul acestora ar fi suferit un accident rutier și are nevoie de o sumă de bani pentru intervenția chirurgicală și transportul la o unitate medicală, a mers la locuința acestora și a ridicat suma de 22.000 lei, precum și două cupoane de pensie, aferente lunii aprilie 2026.
De asemenea, în cadrul dosarului penal, prin ordonanța procurorului de caz din data de 08.05.2026, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de un alt inculpat, cercetat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 Cod penal, rap. la art. 244 alin. (1) și (2) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa în cele din urmă noul pod de la Teleac de pe DJ107 din Alba Consiliul Județean Alba urmează să aprobe actualizarea costurilor pentru construirea unui pod nou pe DJ107, la km 4+585, care va înlocui structura veche din 1968. Majorarea valorii vine după creșterea cotei standard de TVA. Podul de peste Mureș […]
Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba
Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba O urmărire a poliției, un pachet cu peste 32 de grame de canabis aruncat pe spațiul verde și o a doua faptă documentată prin telefonul mobil. […]
Foto | Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările
Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările Reabilitarea bisericii reformate din Rădești continuă în cadrul subprogramului „Restaurare II” al Institutului Național al Patrimoniului, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice, respectiv cu sprijinul Fundației Teleki László în cadrul Programului Rómer Flóris. În vederea consolidării turnului, au […]
