Ştirea zilei

AREST PREVENTIV pentru tatăl abuziv din Geoagiu de Sus, care și-a bătut copiii cu biciul. Acesta riscă ani grei de închisoare, pentru faptele sale

Ioana Oprean

Publicat

în

Judecătoria Aiud a menținut măsura arestării preventive pentru tatăl care și-a bătut cu biciul copiii. Acesta poate depune contestație la hotărârea completului de judecată în termen de 48 de ore, spre a se soluționa de instanța superioară competentă.

Petrecerea Divorțaților

Conform soluției pe scurt remisă de instanță, „În baza art. 348 Cod de procedură penală, raportat la art. 207 alin. 2, 4 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M.C.

În baza art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului M.C. Respinge cererea de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de către inculpatul M.C.

Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare.”

Muntean Constantin va fi judecat pentru violenţă în familie, ameninţare şi rele tratamente aplicate minorului şi riscă până la 7 ani de închisoare.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Aiud miercuri, 21 august 2019. Acesta este acuzat că, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, le-a bătut cu bestialitate pe cele trei fete minore, de 6, 8 şi 11 ani, cu biciul. Fetele au primit 4-5 zile de îngrijiri medicale de la medicul legist.

Cele trei minore au fost internate alături de mamă într-un centru maternal din Alba Iulia. Potrivit IPJ Alba, la data de 29 iulie 2019, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 43 de ani, din Geoagiu de Sus, comuna Stremţ, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului şi violenţă în familie.

”În fapt, în seara zilei de 28 iulie, poliţiştii Secţie 3 Poliţie Rurală Aiud, în baza unor informaţii cu privire la posibile fapte de violenţă la care ar fi fost supuse 3 minore, de 6, 8 şi 11 ani, de către tatăl lor, s-au sesizat, din oficiu şi au demarat activităţile de cercetare.

În urma primelor investigaţiilor efectuate de poliţişti a rezultat că, cele 3 minore, ar fi fost lovite, cu un bici, de către tatăl lor aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, suferind leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare 4 – 5 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul medical obţinut în urma examinării medico-legale care a avut loc în data de 29 iulie 2019”, se precizează în comunicatul IPJ Alba.

Realitatea şocantă a fost descoperită de reprezentanţii unei asociaţii de binefacere din Danemarca. Aceştia realizau în perioada respectivă o activitate de selectare a copiilor din sat care urmau să participe la o tabără de vară finanţată de organizaţie. Printre minorii vizaţi erau şi cele trei fete agresate de tatăl lor. Imediat ce a văzut rănile suferite de cele trei copile, reprezentantul asociaţiei a sesizat poliţia.

A doua zi dimineaţă, tatăl fetelor a fost ridicat de acasă şi dus direct în arestul Poliţiei. Fotografiile cu rănile suferite de cele trei fete bătute cu biciul sunt şocante. Muntean Constantin este căsătorit cu mama fetelor de peste 10 ani. Femeia a declarat că bătăile la adresa sa au început la circa un an de la momentul căsătoriei. Spune că fetele în vârstă de 6, 8 şi 11 ani sunt acum liniştite şi că nu se vor mai întoarce niciodată la locuinţa bărbatului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă

Ioana Oprean

Publicat

în

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]

Citește mai mult