Rămâi conectat

Actualitate

„Apusenii și Moții la Centenar Regal”. Podul de fier ”Ferdinand și Maria” din Câmpeni împlinește 100 de ani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

„Apusenii și Moții la Centenar Regal”. Podul de fier ”Ferdinand și Maria” din Câmpeni împlinește 100 de ani • Evenimentul va marca împlinirea unui secol de la vizita Regelui României în Munții Apuseni • În 28 mai sunt așteptați să sosească aici Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și principele Radu

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a regelui Ferdinand și a reginei Maria la Câmpeni – atunci când în „Capitala Țării Moților” s-a inaugurat și un pod de fier peste râul Arieș – Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Detunata – 5 Moți – Avram Iancu” și Centrul pentru Politici Locale organizează la sfârșitul acestei luni evenimentul intitulat „Apusenii și Moții la Centenar Regal”.

Ca principal inițiator al evenimentului ce marchează „centenarul unei vizite care a schimbat soarta Apusenilor și a României”, col. (r) Ioan Uțiu, președintele acestei asociații de cadre militare, a precizat faptul că acesta se va desfășura pe durata a două zile, ocazie cu care sunt așteptați ca în Apuseni să vină marți, 28 mai, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și principele Radu.

Evenimentul va debuta luni, 27 mai, atunci când în orașul Abrud vor sosi numeroși invitați care vor aduce și câteva lucruri cu valoare simbolică, de mare însemnătate pentru istoria țării noastre. Ulterior, tot în această localitate se va desfășura conferința „Apusenii și Moții la Centenar Regal”, iar activitățile acestei zile se vor încheia la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” cu o slujbă religioasă și un concert de muzică bisericească susținut de Cenaclul „Lumină Lină”. În ziua următoare, marți, 28 mai, la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca este așteptată Familia Regală, care va vizita Munții Apuseni pe traseul Cluj-Napoca – Turda – Baia de Arieș – Câmpeni – Abrud – comuna Avram Iancu – comuna Lupșa, cu întoarcere seara la Cluj-Napoca.

În timpul acestei deplasări, Familia Regală va avea o serie de întâlniri cu reprezentanții administrațiilor publice din localitățile vizitate, va participa la mai multe evenimente organizate special cu această ocazie și va vizita câteva obiective din zonă, unele având legătură strânsă cu perioada Monarhiei din istoria țării noastre.

În cadrul vizitei reprezentanților Casei Regale prin Apuseni, unul dintre cele mai importante momente se va desfășura la Câmpeni și va marca împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea podului de fier de către Regele Ferdinand și Regina Maria, ocazie cu care se va dezveli și o placă cu denumirea acestuia.

De asemenea, un alt moment important al evenimentului este vizitarea Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud, construit cu sprijinul aceleași familii de monarhi în urmă cu aproape 100 de ani.

Prin urmare, la sfârșitul acestei luni Țara Moților așteaptă să sosească aici musafiri de seamă, evenimentul având o însemnătate simbolică deosebită pentru locuitorii de aici și ar trebui să rămână memorabil în istoria zonei, acesta fiind organizat în parteneriat cu Jandarmeria Română, Ordinul Militar „Sfânta Maria”, primăriile orașelor Baia de Arieș, Câmpeni, Abrud, a comunei Avram Iancu și a Fundației ”Pro Munții Apuseni”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie, când este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

La mulți ani de Sfântul Vasile 2026! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie de Sfântul Vasile cel Mare Sfântul Vasile cel Mare, considerat „păzitorul de duhuri rele” și unul din cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, este prăznuit pe 1 ianuarie în calendarul ortodox. Sfântul Vasile este prima mare sărbătoare din calendar ortodox […]

Citește mai mult

Actualitate

Model de FELICITARE de ANUL NOU 2026. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion

Ioana Oprean

Publicat

în

Modele de FELICITĂRI de ANUL NOU 2026. MESAJE de Anul Nou 2025 • URĂRI de Anul Nou 2026.  ”La mulți ani” prin SMS de Revelion 2025-2026 Încă un an a trecut și a venit momentul să lăsăm în urmă toate grijile și supărările, și să pășim în noul an cu zâmbetul pe buze. De sărbători […]

Citește mai mult

Actualitate

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesajul președintelui Nicușor Dan de Anul Nou 2026: ,,Ne oferă șansa de a reînnoi încrederea, de a corecta ceea ce nu a funcționat și de a construi, împreună, o Românie mai dreaptă și mai puternică” Președintele Nicușor Dan a transmis miercuri, 31 decembrie 2025, în ajun de Anul Nou, că în 2026 „este esențial ca […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea