Aproximativ 300 de teste efectuate ieri în laboratoarele din județul Alba. Anchetă epidemiologică la Spitalul Aiud, unde 4 cadre medicale au fost confirmate cu COVID-19
Autoritățile au transmis că în ultimele 24 de ore, în județul nostru au fost confirmate opt cazuri noi de infectare cu virusul COVID-19, în urma celor aproximativ 300 de teste efectuate ieri. Echipa DSP a demarat o anchetă la Spitalul Municipal din Aiud, acolo unde, mai multe cadre medicale s-au infectat cu virusul COVID-19. Se așteaptă noi probe de la unitatea medicală, toate cele trimise până în prezent fiind deja prelucrate.
Numărul total al cazurilor înregistrate în Alba a ajuns la 118. Potrivit reprezentnaților DSP, în laboratoarele de testare din județul nostru urmează să trimise, în decursul zilei de astăzi, alte 50 de probe.
Potrivit informării făcute de Primăria Aiud, până ieri, luni, 13 aprilie 2020, în municipiu erau şase cazuri de persoane infectate cu COVID-19.
În legătura cu situația de la Spitalul Municipal Aiud, unde patru cadre medicale au fost confirmate cu COVID, directul DSP Alba a menționat că echipa s-a deplasat la unitatea medicală, unde a fost demarată o anchetă epidemiologică. Vor fi recoltate probe pentru testare de la personalul medical, căruia i se va reefectua instructajul.
Potrivit lui Alexandru Sinea, doar azi, peste 70 de probe de la Spitalul sunt deja în lucru, DSP-ul așteptând ca mâine spitalul să trimită probe noi. Sinea a mai menționat că toate probele trimise de către unitatea medicală din Aiud către Direcția de Sănătate Publică au fost prelucrate, așteptând noi probe.
La spital au fost testate pozitiv 2 asistente şi 2 infirmiere, care nu au niciun fel de simptome. Decizia de testare a personalului medical a fost luată ca urmare a faptului că soţii a două cadre sanitare (o asistentă şi o infirmieră) au fost confirmaţi cu noul coronavirus. În total, de la Spitalul Municipal din Aiud au fost trimise pentru analiză un număr de 116 de probe, alte 50 urmând a fi transmise în cursul zilei de marţi, 14 aprilie.
Potrivit directorului executiv al DSP Alba, în ultimele două săptămâni, la laboratorul de testare al Direcției de Sănătate Publică Alba s-a lucrat zilnic, în intervalul orar 8-22, cu o mică excepție, în Duminica Floriilor, când a lucrat doar Spitalul de Urgență Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Parada Coșarilor la Alba Iulia 2026: Eveniment unic, dedicat breslei coșarilor din toată lumea. Defilare în ținute de breaslă, purtate cu mândrie și tradiție
Parada Coșarilor la Alba Iulia 2026: Eveniment unic, dedicat breslei coșarilor din toată lumea. Defilare în ținute de breaslă, purtate cu mândrie și tradiție Cea de-a treia ediție a Paradei Coșarilor are loc sâmbătă, 16 mai 2026, în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia. Coșari din toată țara și din străinătate se întâlnesc în inima […]
Femeie din Aiudul de Sus, înșelată cu peste 50.000 de lei: Escrocii au făcut-o să acceseze un credit bancar. Cum au reușit să o convingă
Femeie din Aiudul de Sus, înșelată cu peste 50.000 de lei: Escrocii au făcut-o să acceseze un credit bancar. Cum au reușit să o convingă O femeie, de 50 de ani, din Aiudul de Sus, a fost înșelată de persoane necunoscute să transfere suma de 24.404 lei către adrese de portofele electronice , prin intermediul […]
FOTO | ALERTĂ în Alba: Adolescent de 17 ani, din Tăuți, dat DISPĂRUT de familie. A plecat de 2 zile de la domiciliu și nu a mai revenit
ALERTĂ în Alba: Adolescent de 17 ani, din Tăuți, dat DISPĂRUT de familie. A plecat de 2 zile de la domiciliu și nu a mai revenit Un adolescent de 17 ani, din Tăuți, a fost dat dispărut de familie după ce a plecat de 2 zile de la domiciliu și nu a mai revenit. Polițiștii […]