Aproape jumătate din tomatele românești conțin pesticid, potrivit unei analize asupra programului „Tomate românești”
Aproape jumătate din tomatele românești conțin pesticid, potrivit unei analize asupra programului „Tomate românești”
Potrivit unui raport realizat pe tomatele autohtone din cadrul programului „Tomate românești”, reiese faptul că, aproape jumătate din probele de pe roșii au conținut reziduuri de pesticide.
Potrivit raportului publicat de Agenția Națională Fitosanitară, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, inspectorii fitosanitari au realizat prevelat 412 probe de tomate cultivate în cadrul programului și au analizat în total 419 probe, celelalte 7 probe provenind din culturi care nu au fost înscrise în program.
Din totalul probelor analizate de Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale, 192 de probe ( 46% ) au fost depistate cu reziduuri de pesticide, din care una a conținut reziduuri peste nivelul maxim admis. 227 de probe ( 54% ) nu au conținut reziduuri de pesticide.
Alte 256 de probe de tomate, fără precizarea dacă au fost prelevate și din culturi înscrise în program, au fost analizate de Laboratorul Regional pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide din Plante și Produse din Plante Mureș, rezultatele indicând un procent de 31,64 % ( 81 de probe ) cu reziduuri de pesticide și 68,36% ( 175 de probe ) fără reziduuri de pesticide. Potrivit datelor furnizate de laboratorul din Mureș, legumele cu cel mai mare procent de reziduuri de pesticide sunt salata, roșiile și castraveții.
Într-un alt raport, publicat de ANSVSA pentru anul 2018, 241 de probe de tomate au conținut un număr de reziduuri de la 2 la 8!
Precizăm că pentru anul 2018, ANSVSA nu a raportat probe cu depășiri ale nivelului maxim admis de reziduuri de pesticide la tomate. Nici Agenția Națională Fitosanitară nu a raportat astfel de depășiri, dar a informat că din 398 de probe de roșii, 157 au conținut reziduuri de pesticide, procentul fiind de 39%. Potrivit raportului, un număr de 378 de probe au fost prelevate în cadrul programului guvernamental de sprijinire a culturilor de tomate în spații protejate.
De semnalat că pentru anul 2017, apar diferențe majore între datele furnizate de Agenția Națională Fitosanitară și datele publicate de ANSVSA, date care au fost raportate și la Autoritatea Europeană Sanitar Veterinară, EFSA.
Astfel, în raportul ANF este menționată o singură probă de tomate cu depășiri ale nivelului maxim admis de reziduuri de pesticide, în timp ce în raportul ANSVSA sunt semnalate 4 probe de roșii din România cu depășiri ale nivelului maxim admis. Potrivit raportului ANF, au fost analizate 438 de probe de roșii din culturile românești, din care 244 au fost libere de reziduuri, în timp ce 194 au conținut reziduuri de pesticide, în aceste probe fiind inclusă și proba care a avut reziduuri mai mari decât nivelul maxim admis.
Pesticidele utilizate în legumicultură, deci și în cultura de tomate, sunt: cipronidil, clorotalonil, carbendazim, boscalid, fludioxonil, etc.
În 31 ianuarie, MADR, condus de liberalul Nechita-Adrain Oros, a publicat pe site un proiect de HG pentru continuarea programului inițiat de PSD în 2017.
În 2018, suprafața cultivată cu legume proaspete ( inclusiv pepeni și căpșuni ) în sistem ecologic, a scăzut la 983.10 ha, față de 1458,78 ha, cât a fost în 2017.
Surse: lantulalimentar.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Haosul TollRo continuă și la o lună de la lansare: Drumuri lipsă de pe hartă, trasee greșite și probleme la plată. Ce spune CNAIR despre amenzi
Haosul TollRo continuă și la o lună de la lansare: Drumuri lipsă de pe hartă, trasee greșite și probleme la plată. Ce spune CNAIR despre amenzi Haosul TollRo continua și la o lună de la lansare, iar transportatorii reclamă în continuare probleme, cum ar fi conectarea dificilă, alimentarea portofelului electronic, trasee greșite și drumuri lipsă […]
Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise
Evaluarea Națională și Bacalaureat 2027: Au fost publicate modelele de subiecte. Când sunt programate probele scrise Ministerul Educației a anunțat publicarea modelelor de subiecte pentru Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat din 2027, elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Modelele sunt disponibile pe subiecte.edu.ro. „Modele de subiecte pentru evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei […]
Taloanele de pensie devin mov: În ce județe vor ajunge primele documente în noul format Casa Națională de Pensii Publice introduce, începând din luna noiembrie 2026, un nou model de talon de pensie, care va avea culoarea mov. Citește și: Care este sporul care poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie. Primele și […]
