Rămâi conectat

Actualitate

Aproape 60.000 de lei din bugetul judeţean pentru susţinerea activităţii Agenţiei Locale a Energiei Alba – ALEA

Bogdan Presecan

Publicat

în

Consilierii judeţeani au adoptat în cadrul şedinţei de joi, un proiect de hotărâre prin care este alocată suma de 59.700 de lei, pentru susţinerea activităţilor Agenţiei Locale a Energiei Alba – ALEA, înfiinţată în anul 2008 printr-un program finanţat in cadrul programului Intelligent Energy — Europe (IEE).

„Pe perioada celor 3 ani 2008-2011, ALEA a reuşit sa-si atingă ţintele propuse, rapoartele periodice (atât tehnice cat si financiare) înaintate către EACI fiind aprobate de verificatorii europeni, acest fapt demonstrând realizarea cerinţelor proiectului asumate prin contract.

Perioada imediat următoare după încheierea acordului de grant cu EACI este de tranzitie: de la finanţare asigurata, 100% prin proiect, la asigurarea unei finanţări combinate — bugete locale, fonduri europene, fonduri private din activitatea de consultanţă, etc. Menţionam ca in primii 3 ani, termenii acordării grantului european nu permiteau derularea de contracte comerciale pentru activităţi de consultanţă; după finalizarea acestei perioade, ALEA va promova derularea de activităţi de consultanta ca activitate comerciala, conform statutului sau de asociaţie nonprofît (înfiinţata in baza OG 26/2000), prin care sa contribuie la susţinerea financiară a activităţii sale, alături de finanţările obţinute prin alte proiecte.

In acest sens, beneficiind de experienţa deja acumulată, ALEA a înaintat spre finanţare o serie de proiecte (lider sau partener de proiect) în vederea asigurării surselor financiare pentru următoarea perioadă de funcţionare: proiectul „Energy Neyghbourhoods 2” – Vecinătăţi energetice (finanţare 75% din fonduri europene – programul IEE) cu un buget de 73.400 euro; proiectul „Sustainable Timber Action in Europe” – „Exploatarea sustenabila a lemnului” (cu finanţare 75% din fonduri europene ~ programul „European Aid”) cu un buget de 44.668 euro; proiectul SUSTAINCO — „Comunităţi rurale sustenabile energetic” (finanţare 75% din fonduri europene) îşi propune.sa susţină creşterea eficientei energetice in clădiri in special in mediul rural, cu un buget de 103.828 euro;

Pentru implementarea acestor proiecte este necesara o cota de cofinanţare de 25% din valoarea totală, care trebuie asigurată de către ALEA în perioada de implementare a proiectelor, respectiv 2 ani şi jumătate.

In vederea finalizării activităţilor desfăşurate în implementarea proiectelor, pe anul 2012 mai sunt necesare surse suplimentare de 31.700 Iei ( echivalentul, a 7.000 euro). Finalizarea acestor activităţi este condiţie indispensabilă în vederea obţinerii noilor tranşe de finanţare.

Pe lângă activitatea din aceste proiecte, ALEA derulează activitatea de bază de susţinere a implementării politicii energetice conforma Masterplanului Energetic al judeţului Alba.

Ca urmare, in 2012 este nevoie de completarea surselor financiare disponibile a ALEA, pentru susţinerea desfăşurării activităţilor agenţiei, cu suma de 28.000 lei.

Faţă de cele arătate mai sus, Direcţia tehnică împreună cu Direcţia de Dezvoltare şi Bugete, propun aprobarea de către Consiliul Judeţean Alba a alocării sumei de 59.700 Iei pentru asigurarea susţinerii activităţilor Agenţiei Locale a Energiei Alba” se arată în raportul de specialitate ataşat proiectului de hotărâre.

HOTĂRÂRE

„Art.1 Se aprobă susţinerea activităţilor Agenţiei Locale a Energiei Alba — ALEA, înfiinţată în cadrul proiectului „Crearea a 3 Agenţii de Management Energetic in La Manche (Franţa), Alba (România) si los (Grecia)” – contract de grant EIE/TYPE2/07/21.1/SI2.469828 prin alocarea sumei de 59.700 lei

EXPUNERE DE MOTIVE Ia proiectul de hotărâre privind aprobarea susţinerii activităţilor Agenţiei Locale a Energiei Alba – ALEA.

Prin cu Hotărârea Consiliului judeţean Alba nr. 208/26.10.2006 s-a aprobat promovarea, în comun, a proiectului „Crearea a trei Agenţii de Management Energetic in La Manche (Franţa), Alba (România) si Ios (Grecia)” în cadrul programului Intelligent Energy – Europe (IEE), domeniul Coopener, Horizontal Key, acţiunea 2 „Să gândim global, să acţionăm local”.

Proiectul fiind selecţionat, a fost semnat Contractul de grant nr. EIE/TYPE2/07/211/SI2.469828 prin care a fost acordată de către Comisia Europeana (prin EACI – Agenţia Europeana pentru Competitivitate si Inovaţie) o finanţare nerambursabilă pentru ALEA, care împreună cu cota de cofinanţare au asigurat funcţionarea agenţiei pe o perioadă de 3 ani.

Agenţia Locala a Energiei Alba înfiinţată în cadrul Proiectului a devenit o organizaţie funcţională, constituind un vector al politicii de sustenabilitate energetică, certificându-se cu activitate de identificare, evaluare şi promovare a problemelor locale de energie la nivel de judeţ şi a cărui obiective sunt legate de conceptul de dezvoltare durabilă.

Importanţa continuării activităţilor ALEA se justifică prin faptul că este organismul calificat de identificare, evaluare şi promovare a problemelor locale de energie la nivel de judeţ şi a cărui obiective sunt legate de implementarea Masterplanului Energetic al Judeţului Alba, document de planificare care susţine efortul autorităţilor locale şi în primul rând al Consiliului Judeţean Alba de a avea o politică coerentă în domeniul energiei.

Pe perioada celor 3 ani 2008-2011, ALEA a reuşit sa-si atingă ţintele propuse, rapoartele periodice (atât tehnice cat si financiare) înaintate către EACI fiind aprobate de verificatorii europeni, acest fapt demonstrând realizarea cerinţelor proiectului asumate prin contract.

 Începând cu anul 2011, ALEA a aplicat şi obţinut finanţări europene prin 3 proiecte, aceste proiecte presupunând existenţa cotei de cofinanţare din partea solicitantului. Deşi ALEA a beneficiat de alocaţii financiare obţinute din activităţi de consultanţă sau cotizaţiile membrilor agenţiei, acestea nu au asigurat în totalitate cuantumul financiar necesar contribuţiilor proprii la proiectele europene şi cuantumul financiar necesar derulării activităţilor de bază ale ALEA.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Harta salariului minim în Uniunea Europeană: Unde se situează România în acest clasament

Ioana Oprean

Publicat

în

Harta salariului minim în Europa: Unde se situează România în acest clasament Un clasament cu țările din Uniunea Europeană care prezintă cele mai mari și cele mai mici salarii minime a fost întocmit recent. Potrivit datelor publicate în iulie 2025, salariile minime brute variază între 551 și 2.704 euro pe lună. A fost întocmit un […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitele pe proprietăți cresc de la 1 ianuarie 2026 cu până la 70%. Bolojan:  ”Se vor plăti la o valoare cât mai apropiată de cea de piață”

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele pe proprietăți se majorează de la 1 ianuarie 2026 cu până la 70%. Bolojan:  ”Se vor plăti la o valoare cât mai apropiată de cea de piață” Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, 10 august 2025, în cadrul unei emisiuni televizate, că de la 1 ianuarie 2026 vor crește impozitele locale la persoane fizice. […]

Citește mai mult

Actualitate

Perseide 2025: Ploaia de stele atinge „vârful” la noapte. Ce sunt perseidele și de ce sunt numite „Lacrimile Sfântului Laurențiu”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploaia de stele Perseide 2025 atinge „vârful” la noapte. Ce sunt perseidele și de ce sunt numite „Lacrimile Sfântului Laurențiu” În fiecare lună august, omenirea are întâlnire cu cosmosul. Dintre toate ploile de meteori care ne încântă privirile an de an, niciuna nu este atât de îndrăgită ca Perseidele. Vârful maxim al ploii de meteori […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea