Rămâi conectat

Actualitate

Aproape 50% din salariaţii României au câştiguri au salariile diminuate după revoluţia fiscală

Mondoc Adriana

Publicat

în

Numai 50% dintre angajatorii din mediul economic au operat modificări ale contractelor individuale de muncă în vederea compensării transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. 24% din angajatorii activi nu au făcut nicio modificare a contractelor individuale de muncă, nici măcar pentru un singur contract, arată datele furnizate de Blocul Național Sindical (BNS).

Sindicaliştii spun că pe 31 martie 2018, erau înregistrate 2.196.895 de contracte de muncă cu timp complet cu salariul de încadrare egal cu salariul minim, adică 41,13% din totalul contractelor de muncă cu timp complet.

Ca efect însă al adoptării OUG 79/2017 prin care sarcina contribuţiilor sociale a trecut de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie 2018, România este singurul stat din Uniunea Europeană în care contribuţiile la asigurările sociale pentru sistemul de pensii şi cel de asigurări sociale sunt plătite integral de angajaţi.

Confederaţia sindicală mai spune că aproximativ 1,2 milioane de angajaţi au salariile diminuate şi alţi 608.781 sunt expuşi riscului de diminuare. Astfel, 1.135.418 salariaţi au înregistrat, în martie 2018 faţă de noiembrie 2017, reduceri ale veniturilor salariale nete, din care: 169.440 de salariaţi au suportat integral transferul sarcinii contribuţiilor, 965.978 de salariaţi au suportat parţial transferul sarcinii contribuţiilor. 608.781 de salariaţi au primit compensarea transferului sub formă de bonusuri, contractele lor de muncă au rămas însă neschimbate în ceea ce priveşte salariul de bază brut, ca urmare angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acestor forme de remunerare, potrivit BNS.

Condeferaţia sindicală transmite că, în afară de contractele individuale de muncă modificate ca efect direct al creşterii salariului minim, doar 26% din contractele individuale de muncă înregistrate în Revisal au fost modificate astfel încât valoarea salariului net să rămână neschimbat.

Pentru mediul economic, conform datelor furnizate de Inspecţia Muncii, rezultatul „revoluţiei fiscale” se traduce în 1.744.199 de contracte de muncă cu salarii nete contractuale diminuate: 44% din contractele individuale de muncă (cu timp complet sau timp parţial) au suferit modificări ale salariului ca urmare a modificării salariului minim, 26% din contractele de muncă au înregistrat creşteri de cel puţin 20%, în intervalul 01.01 – 31.03.2018. Acestea sunt contracte al căror salariu net a fost cel puţin menţinut la valoarea din luna decembrie 2017, 17% din contractele de muncă înregistrate în Revisal au rămas nemodificate în perioada vizată – 01.01.2018 – 31.03.2018, iar 13 % din contracte au înregistrat modificări salariale, însă acestea au fost mai mici decât 20%, ca urmare venitul net în cazul acestor contracte a fost diminuat.

„Cum a înţeles Guvernul să protejeze salariul net al angajaţilor din mediul economic? Unul din instrumentele utilizate a avut un efect marginal, de altfel a fost un instrument apărut peste noapte într-o ordonanţă (OUG 82/2017) care modifica un pachet de legi, pregătit doar pentru a disipa responsabilitatea pentru efectul de reducere a veniturilor nete ca urmare a implementării OUG 79/2017. Aşa cum am avertizat la momentul apariţiei, modul de reglementare a fost total nerealist. Perioada de negociere a fost în acest caz doar o lună insuficient pentru procedura ce trebuia urmată, de la stabilirea părţilor îndreptăţite să negocieze şi până la înregistrarea contractului colectiv de muncă la ITM”, arată reprezentanţii BNS.

Sindicaliştii mai arată că 878 de contracte colective de muncă şi 1.790 de acte adiţionale au fost încheiate în aplicarea OUG 82/2017, în intervalul 20.11 – 20.12.2017 – 0,4% din angajatorii înregistraţi în Revisal la 31.12.2017.

La 31.03.2018 salariul de bază median din contractele de muncă era de 2000 lei, practic jumătate din contractele individuale de muncă înregistrate în Revisal au salariile de bază în intervalul 1900 – 2000 lei. Dacă în decembrie 2018 raportul între salariul minim şi salariul de bază median din contractele individuale de muncă era de 80%, în martie 2018 acest raport a ajuns la 95%, mai arată datele confederaţiei sindicale.

Potrivit BNS, înainte de aplicarea OUG 79/2017, în luna noiembrie 2017, salariul mediu brut era deja cu 10,3% mai mare comparativ cu luna februarie 2017. Ca urmare, la nivel naţional se poate spune că salariul mediu a crescut, ca efect al OUG 79/2017 , cu cel mult 20,3%. Aproape jumătate din salariaţii din România sunt plătiţi la salariul minim sau desfăşoară activitate în sectorul bugetar, creşterile în cazul lor au fost faţă de decembrie de aprox imativ 31% (în cazul salariaţilor aflaţi la nivelul salariului minim) şi minim 25% în cazul sectorului bugetar. Ca urmare, pentru restul salariaţilor ajustarea salarială a fost în medie în jur de 10%.

Pe 31 mai 2018, fondul unic de asigurari de sănătate înregistra deja un deficit de aprox 5% raportat la total venituri ale fondului.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Un oraș din România a INTERZIS fumatul în stațiile de transport în comun, parcuri și baze sportive: Ce riscă persoanele care nu respectă interdicția

Ioana Oprean

Publicat

în

Un oraș din România a INTERZIS fumatul în stațiile de transport în comun, parcuri și baze sportive În municipiul Cluj-Napoca a intrat în vigoare o interdicție extinsă cu privire la fumat în locuri publice. Concret, autoritățile locale au interzis  fumatul în stațiile de transport în comun, parcurile și bazele sportive din oraș. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

13-14 august 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe: Temperaturi între 33 și 37 de grade

Ioana Oprean

Publicat

în

13-14 august 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe Miercuri, 13 august 2025, și joi, 14 august 2025, județul Alba va fi sub incidența unei atenționări meteo Cod galben de caniculă.  Potrivit meteorologilor, miercuri, 13 august 2025, în Maramureș, Crișana, Banat, vestul Transilvaniei și sud-vestul Olteniei vor fi temperaturi deosebit de […]

Citește mai mult

Actualitate

Vrei să îți reînnoiești viza SUA fără interviu? Află dacă te încadrezi noilor reguli care vor intra în vigoare din septembrie

Publicat

în

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a anunțat marți, 12 august, o serie de modificări importante referitoare la procesul de reînnoire a vizelor fără interviu. Noile reguli vor intra în vigoare începând cu data de 2 septembrie 2025, iar doar anumite categorii de solicitanți vor mai putea beneficia de această facilitate. Anunțul oficial, publicat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea