Actualitate

Aproape 400 de crescători de bovine, aşteptaţi la APIA Alba până în 30 iunie 2012

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Alba reaminteşte deţinătorilor de bovine care nu şi-au depus încă cereri de solicitare a primei pe exploataţia de bovine pentru anul 2012 că termenul limită de depunere a acestora este ziua de 30 iunie. Cererile se pot depune la Centrul Judeţean Alba al APIA, situat în incinta Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Alba. Până în 19 iunie au depus cereri 8.202 fermieri cu 5111 capete bovine (95,40% faţă de anul 2011), până în 30 iunie fiind aşteptaţi să solicite subvenţia alţi 395 de fermieri cu 1774 capete bovine, care nu s-au prezentat pentru depunerea cererilor.
De acest sprijin pot beneficia producătorii agricoli, crescătorii de bovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale. Prima pe exploataţie se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli înscrişi cu cod unic de identificare în evidenţa APIA, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor, la datatele de 31 ianuarie 2008, 31 ianuarie 2009, 31 ianuarie 2010, 14 iulie 2011 şi 31 martie 2012. Exploataţia trebuie să fie de minimum 3 capete de bovine, vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni şi exploataţia să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei. Cererea de solicitare a primei pe exploataţie va fi însoţită de următoarele documente: a) copie de pe buletinul de identitate/cartea de identitate/codul unic de înregistrare/certificatul de înregistrare; b) copie de pe documentele care atestă provenienţa animalelor pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009/1 februarie 2009 – 31 ianuarie 2010/1 februarie 2010 – 14 iulie 2011/15 iulie 2011 – 31 martie 2012; c) declaraţie pe propria răspundere că animalele pentru care se solicită prima nu au fost eligibile la plată pentru primă în anul 2008 şi/sau 2009 şi/sau 2010 şi/sau 2011, cu excepţia transferului integral al exploataţiei şi al animalelor; d) copii ale documentelor care atestă schimbarea formei de organizare.
Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal sau prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de bovine legal constituite care sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual depus pentru anul anterior solicitării primei. Cererile pot fi completate şi online prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, pentru beneficiarii care solicită prima pentru un efectiv mai mare de 50 capete bovine. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează men­ţinerea cifrei de afaceri şi a mar­jei de profitabilitate şi în 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Florea Grup din Alba, afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025: Estimează men­ţinerea cifrei de afaceri şi a mar­jei de profitabilitate şi în 2026 Fraţii Marcel şi David Florea din Alba au ajuns la afaceri de aproximativ 75 milioane euro în 2025 cu Florea Grup, un business în construcţii, turism, distribuţie de carburanţi şi […]

Citește mai mult

Actualitate

Babele de martie: ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti

Ioana Oprean

Publicat

în

Babele de martie: ce înseamnă şi cum se alege baba. Legende şi tradiţii româneşti Începutul primăverii este legat, pentru noi, românii, de o tradiţie autentică, ce se pierde în negura timpului. Tradiţia poporului român asociază zilele cuprinse între 1 şi 9 martie cu babele, simbol al valorilor familiale tradiţionale şi garanţie a vieţii veşnice. În […]

Citește mai mult

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea ajunge pe blockchain. Ce își propune statul prin proiectul de aproape 47 de milioane de lei Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, lansarea proiectului „Dezvoltarea serviciilor privind bonurile fiscale prin tehnologia blockchain (BF-CHAIN)”. Inițiativa presupune înregistrarea fiecărui bon emis de casele de marcat într-un registru electronic securizat, care nu poate fi modificat […]

Citește mai mult