Curier Județean

Aproape 100 de polițiști din Alba, în misiune, pe Muntele Găina, la Târgul de Fete. Recomandări pentru participanți

Ioana Oprean

Publicat

în

Ca în fiecare an, cu prilejul sărbătorii tradiţionale „Târgul de Fete”, care are loc în comuna  Avram Iancu, pe Muntele Găina, Inspectoratul de Poliţie Judeţean  Alba contribuie, alături de celelalte forţe cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei naţionale, la buna desfăşurare a manifestărilor.

Astfel, în perioada 21-23 iulie 2017, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va asigura un dispozitiv de ordine publică format din 98 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale, criminalistic şi investigarea fraudelor, care vor fi prezenţi pe raza comunei Avram Iancu şi pe Muntele Găina, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.

Se va urmări, în principal, prevenirea si combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională, a oricăror încercări de a se perturba liniştea şi ordinea publică,  verificarea şi asigurarea respectării regulilor generale de comerţ, prevenirea şi combaterea oricăror activităţi ilicite şi luarea măsurilor legale împotriva celor care, profitând de zonele aglomerate comit furturi din buzunare sau din locuri amenajate pentru depozitarea şi valorificarea produselor.

Se va acţiona pentru  menţinerea unui climat de ordine în zonele unde au loc activităţile cultural – artistice, astfel încât acestea să se desfăşoare în mod normal, fără evenimente negative.

Citește și PROGRAMUL Târgului de Fete de pe Muntele Găina. Mii de oameni, așteptați la cea mai mare şi cunoscută sărbătoare populară din România, în 22 și 23 iulie

Poliţiştii rutieri vor acţiona pe toate traseele de deplasare către comuna Avram Iancu şi spre Muntele Găina, pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor sau a blocajelor rutiere si prevenirea conducerii autovehiculelor sub influenta băuturilor alcoolice, iar pentru prevenirea depasirii vitezei legale de deplasare, politistii vor folosi aparatele radar.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor persoanelor care participă la această serbare câmpenească să aibă un comportament adecvat, în spiritul respectării normelor de convieţuire socială, a legilor în vigoare, iar pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni :

  • Să nu conduca autoturisme în stare avansată de oboseală, sub influenţa băuturilor alcoolice ori medicamente sau substanţe care v-ar putea afecta capacitatea de concentrare la volan
  • Sa respecte indicaţiile poliţistului rutier aflat în trafic şi ale organizatorilor ținând cont de recomandările acestora;
  • Sa parcheze autovehiculul doar în spaţiile special amenajate

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

„Masă sănătoasă” 2026 | Pachete alimentare pentru preșcolarii și elevii dintr-un oraș din Apuseni: Ce valoare are contractul de prestări servicii propus

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Pachete alimentare pentru preșcolarii și elevii dintr-un oraș din Apuseni: Ce valoare are contractul de prestări servicii propus Primăria Baia de Arieș a lansat, joi, 5 februarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare a serviciilor de catering necesare pentru derularea Programului „Masă sănătoasă” 2026 având ca beneficiari preșcolarii și elevii […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Două grenade defensive, descoperite pe drumul către unitatea militară, zona Herja, în Aiud: O echipă pirotehnică a intervenit de urgență

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două grenade defensive, descoperite pe drumul către unitatea militară, zona Herja, în Aiud: O echipă pirotehnică a intervenit de urgență O intervenție pirotehnică a avut loc miercuri în municipiul Aiud, unde pompierii din Alba Iulia au fost chemați să asaneze muniție rămasă neexplodată, descoperită pe drumul către unitatea militară din zona Herja, astăzi, 8 februarie […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Dezastru pe pista de biciclete de pe Dealul Mamut din Alba Iulia: mai mulți copaci, brazi și crengi îngreunează accesul doritorilor care vor să facă sport

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dezastru pe pista de biciclete de pe Dealul Mamut din Alba Iulia: mai mulți copaci, brazi și crengi îngreunează accesul doritorilor care vor să facă sport Mai mulți copaci, brazi, crengi și alte obstacole îngreunează accesul persoanelor care vor să facă sport pe pista de biciclete de pe Dealul Mamut. Astfel, pasionații de ciclism sau […]

Citește mai mult