Aproape 100.000 de vizitatori în 2025 în muzeele din Alba Iulia administrate de municipalitate: Câți dintre aceștia au beneficiat de intrare gratuită
Aproape 100.000 de vizitatori în 2025 în muzeele din Alba Iulia administrate de municipalitate
Aproape 100.000 de persoane au vizitat anul trecut în Alba Iulia cele două instituții muzeale administrate de municipalitate.
Este vorba de Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, cel mai nou muzeu din Alba Iulia, amenajat în Palatul Principilor, construit în secolul al XV-lea și în care a locuit și voievodul Mihai Viteazul, și Muzeul Principia, în interiorul căruia se păstrează „in situ” urme importante ale unei clădiri romane de acum 1.800 de ani.
Citește și: 5 februarie 2026 | Doi ani de la inaugurarea Palatul Principiilor Transilvaniei din Alba Iulia: Acces gratuit pentru vizitatori

„Anul 2025 a adus un număr record de vizitatori. Publicul a fost atras atât de bogăția programelor culturale, cât și de consistența și relevanța expoziției permanente. Astfel, 35.600 de vizitatori au beneficiat de acces gratuit, iar 61.918 au fost vizitatori plătitori, dintre care: 38.946 adulți, 18.878 copii, elevi și studenți, respectiv 4.094 seniori”, se menționează, miercuri, 4 februarie 2026, într-un comunicat de presă al Centrului Cultural Palatul Principilor.
Deschis în 5 februarie 2024, Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei a fost vizitat în primul an de funcționare de peste 25.000 de persoane.
De altfel, joi, 5 februarie 2026, la doi ani de la inaugurare, vizitatorii sunt invitați să exploreze gratuit expoziția permanentă, îmbogățită în 2025 cu bunuri culturale și digitale rezultate din proiectul PRINCE, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
‘„Expoziția oferă o experiență multisenzorială, în care publicul poate admira costume din epocă și, prin prezentări digitale interactive de tip storytelling, îi poate vedea și auzi pe unii dintre principalii actori ai perioadei de glorie a Principatului Transilvaniei”, se menționează în comunicatul amintit
Muzeul funcționează în cadrul Centrului Cultural Palatul Principilor.
‘„La doi ani de la inaugurare, ne bucurăm că Palatul Principilor Transilvaniei s-a consolidat ca reper cultural și turistic, atât la nivel național, cât și internațional. Ne propunem ca în 2026 să continuăm dezvoltarea patrimoniului expozițional și atragerea de noi surse de finanțare pentru conservarea și valorificarea acestuia”, a precizat managerul Centrului Cultural Palatul Principilor, Robert Roman.
Muzeul Principia, amplasat în Piața Cetății, este locul în care este valorificată turistic o parte din clădirea Principiei Castrului Roman de la Apulum. Expoziția mai cuprinde, în curtea exterioară, un Lapidarium, unde pot fi văzute monumente romane dedicate de soldații Legiunii a XIII-a Gemina diferitelor divinități ale panteonului roman, precum și elemente de construcții (capiteluri, baze de coloane, coloane, blocuri de piatră), ce provin din cercetările recente sau mai vechi efectuate în Castrul Roman Apulum.
De anul trecut a fost implementat sistemul de bilete compuse, astfel încât cele două muzee, aflate în administrarea municipalității, pot fi vizitate cu un singur bilet.
”Din acest an vom include în biletul compus și „Casa Velican” și suntem în discuții să extindem acest tip de acces și în alte instituții culturale”, a precizat, pentru Agerpres, Robert Roman.
Casa Velican, unde a locuit primul primar român al municipiului Alba Iulia, Camil Velican, și în care în decembrie 1918 au avut loc primele ședințe de lucru ale Consiliului Dirigent, este, după un amplu proces de restaurare, cel mai nou spațiu muzeal din Alba Iulia, inaugurat anul trecut de Ziua Națională, reamintește Agerpres.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Cum au fost pe scurt serile lungi de la AlbaFest 2026: „3 zile, vibe-uri full, oameni faini, piese pe repeat și amintiri”
Cum au fost pe scurt serile lungi de la AlbaFest 2026: „3 zile, vibe-uri full, oameni faini, piese pe repeat și amintiri” Organizatorii AlbaFest 2026 au făcut public, în seara zilei de sâmbătă, 27 iunie 2026, un filmuleț de 2 minute și 34 de secunde care rezumă serile muzicale lungi de la AlbaFest 2026. „3 […]
Primăria Alba Iulia angajează o firmă pentru reparații pe repede înainte la birourile din sediul central
Primăria Alba Iulia angajează o firmă pentru reparații pe repede înainte la birourile din sediul central Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție directă pentru executarea unor lucrări de reparații curente la birourile din sediul central. Invitația de participare nr. 77673 a fost aprobată de primarul Gabriel Pleșa joi, 25 iunie 2026, […]
VIDEO | INCENDIU în Oiejdea: Baloți de paie, cuprinși de flăcări. Importante efective de pompieri mobilizate
INCENDIU în Oiejdea: Baloți de paie, cuprinși de flăcări. Importante efective de pompieri mobilizate Un incendiu a izbucnit sâmbătă după amiază la Oiejdea. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu pe raza localității Oiejdea, a transmis ISU Alba, sâmbătă, 27 iunie 2026, la ora 16.42.. Este vorba despre un incendiu izbucnit la […]









