Aproape 100.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în ultima săptămână. Numărul deceselor a ajuns la 78
Aproape 100.000 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în ultima săptămână. Numărul deceselor a ajuns la 78
Peste 96.000 de cazuri de infecții respiratorii au fost raportate la nivel național în perioada 9–15 februarie, potrivit celui mai recent raport al Institutului Național de Sănătate Publică. Cifra este în scădere comparativ cu săptămâna precedentă.
În același interval au fost consemnate peste 4.400 de cazuri de gripă clinică și 122 de cazuri confirmate prin teste de laborator, precum și patru noi decese. Astfel, bilanțul victimelor din actualul sezon gripal a ajuns la 78.

Potrivit raportului realizat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, în săptămâna 9-15 februarie au fost raportate 96.927 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 8.9% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (106.462) şi cu 37,4% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (154.833), potrivit News.
Variaţia în minus faţă de media calculată de 119.688 a cazurilor din ultimelor sezoane (2018-2025, fără sezoanele pandemice) a fost de 19%.
Totodată, au fost înregistrate 4.404 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 6.780 înregistrate în săptămâna precedentă, cu 11.980 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 4.454 – media ultimelor 5 sezoane.
Cazurile de gripă clinică au fost raportate de toate judeţele, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti (642) şi în judeţele Prahova (370), Constanţa (341), Cluj (233) şi Satu Mare (232).
De asemenea, au fost raportate 53 de cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu 3 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 28 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.
În plus, au fost 122 de cazuri de gripă confirmată de laborator (39 cu virus gripal AH3, 10 cu virus gripal AH1, 72 cu virus gripal A nesubtipat şi 1 cu virus gripal B).
În acelaşi interval, au fost comunicate 4 decese noi confirmate cu virus gripal.
De la începutul sezonului, au fost raportate 1.741 de cazuri de gripă confirmate de laborator, din care 512 cu virus gripal AH3, 94 cu virus gripal AH1, 1.127 de cazuri cu virus gripal A nesubtipat, 7 cazuri cu virus gripal B, un caz cu co-infecţie de virus gripal A+B.
La toate cazurile confirmate cu virus gripal AH3, cu probe secvenţiate în INCDMM Cantacuzino, a fost detectată subclada K.
Până în prezent, au fost comunicate 78 de decese confirmate cu virus gripal: 10 tip A, subtip H1; 30 tip A, subtip H3; 37 tip A, o co-infecţie tip A, subtip H3+B. Cele 78 de decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 5-14 ani (1), 15-49 de ani (5), 50-64 de ani (7), ≥65 de ani (65).
Până în 15 februarie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.304.996 de vaccinări antigripale (1.278.038 fiind pentru grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat), din care 6.102 vaccinări antigripale în farmaciile comunitare autorizate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Noile camere video care îi vor prinde pe șoferi în trafic: nu va mai fi suficient să frânezi în fața radarului. Pe ce drumuri vor fi instalate
Noile camere video care îi vor prinde pe șoferi în trafic: nu va mai fi suficient să frânezi în fața radarului. Pe ce drumuri vor fi instalate Șoferii din România se pregătesc pentru una dintre cele mai mari schimbări din ultimii ani în ceea ce privește monitorizarea traficului. CNAIR are în plan instalarea a 400 […]
Ai plătit deja taxa pentru permis sau talon? Ce se schimbă din 15 septembrie 2026 Începând cu data de 15 septembrie 2026, intră în vigoare noile tarife pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Noile tarife vor fi: *Permis de conducere – 139 de lei *Certificat de […]
Radu Georgescu, economist: „Românii sunt singura nație de pe planeta Pământ care se bucură că plătește mai multe taxe, ca statul să aibă bani să cheltuiască mai mult”
Radu Georgescu, economist: „Românii sunt singura nație de pe planeta Pământ care se bucură că plătește mai multe taxe, ca statul să aibă bani să cheltuiască mai mult” „Românii sunt singura nație de pe planeta Pământ care se bucură că plătește mai multe taxe, ca statul să aibă bani să cheltuiască mai mult”, afirmă, marți, […]