APIA: A început autorizarea la plată pentru beneficiarii din sectorul zootehnic. Ce bani se primesc
Începând de miercuri, 20 martie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată a fermierilor care beneficiază de sprijin pentru bunăstarea animalelor.
Suma totală autorizată la plată este de 91,428 milioane euro, din care 53,182 milioane euro pentru bunăstare păsări şi 38,246 milioane euro pentru bunăstare porcine, şi este finanţată în procent de 100% FEADR.
Plata sprijinului financiar se efectuează în lei la un curs de schimb valutar de 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 decembrie 2017, aplicabil cererilor depuse în anul 2018.
Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăţi anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) şi reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermieri care îşi asumă voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor.
Cuantumurile Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii, în sectoarele vegetal şi zootehnic:
SECTOR VEGETAL
ANT1- Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru culturi amplasate pe teren arabil – 14,7033 euro/ha
ANT 2, 3 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru in/canepa fibră – 7,6474 euro/ha
ANT 4 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru tutun – 1.487,6627 euro/ha
ANT 5 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru hamei- 381,5147euro/ha
ANT 6 – Ajutor Naţional Tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr – 77,8186 euro/ha
SECTOR ZOOTEHNIC
ANT 7 – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector lapte – 16,5777 euro/tonă
ANT 8 – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector carne – 76,0774 euro/cap
ANT 9 – Schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine – 4,8503 euro/cap
Sursa: romaniatv.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 28 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajării unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești
Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajarii unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești – extravilan, CF 81945, nr. cad. 3336 , jud. Alba. S.C. LINCOLN PLUS S.R.L., prin Cibu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sebeș, strada Schweighofer nr. 6, județul Alba, titular al proiectului de plan „Introducere în […]
Comunicat de presă – 27 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”
Alba Iulia, 27 septembrie 2026 COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]
Anunț de mediu – 27 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș
27 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]