Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Apelul fals la 112 poate însemna o viaţă pierdută! Ce aveți de făcut atunci când formați acest număr

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

elicopter smurdDe curând, un apel fals la 112 a trimis echipajul Ambulanţei Cugir spre o urgenţă – un cetăţean care ar fi fost muşcat de urs în pădurea din apropiere de Arieşeni. De la Arieșeni, echipajul a fost condus spre Steaua Arieșenilor cu ATV-uri de către salvamontiştii chemaţi şi ei în ajutor. Spre locul urgenţei s-au deplasat elicopterul Smurd de la TG. Mureş si alte echipaje ale vânătorilor de munte şi  ale Ambulanţei Lupeni –  Petroşani, care au căutat persoana rănită timp de aproape 8 ore.  Apelul s-a dovedit a fi fals, localizarea GPS şi cercetările ulterioare au arătat că acesta  a fost  făcut de către un tânăr aflat pe autostradă înspre localitatea Gelmar. Acesta  a fost amendat conform legii pentru apel fals și pus să plătescă pagube datorate pentru toată desfăşurarea de forţe chemate în ajutor.
Un astfel de apel fals poate împiedica sau întârzia o ambulanţă să ajungă la un caz real de urgenţă!

Ca fiinţe umane, avem datoria  de a ne ajuta unii pe alţii în cazul unei situaţii de urgenţă. Nu trebuie să uităm că este posibil ca vreodată să fim în dificultate şi să fie nevoie să cerem ajutorul celorlalţi. Ajutând pe cineva într-o situaţie de urgenţă se creează un spirit de ajutor reciproc.

CE AVEŢI DE FĂCUT  când formaţi 112: Incercaţi să vorbiţi clar şi concis. Spuneţi-le ce se întâmplă şi de ce aveţi nevoie. Furnizaţi operatorilor 112 cât mai multe informaţii despre evenimentul respectiv.

In cazul unui accident rutier, specificaţi cu exactitate numărul maşinii, locul unde s-a produs accidentul, numărul total al persoanelor implicate în accident, dacă sunt scurgeri de carburant pe carosabil, dacă persoanele sunt blocate în autovehicul, dacă sunt conştiente sau inconştiente. Oferiţi informaţii reale. Nu exageraţi situaţia. Oricum, nu vă temeţi să susţineţi veridicitatea şi seriozitatea cazului de urgenţă. Urmaţi instrucţiunile serviciului de urgenţă … Să nu închideţi niciodată telefonul la 112 decât dacă vi se spune s-o faceţi! Amintiţi-vă că ajutorul dvs. poate fi vital în salvarea unei vieţi!

CUNOAŞTEREA LOCAŢIEI
Dintre toate informaţiile pe care le daţi la 112, localizarea incidentului este foarte importantă, ca agenţia de urgenţă să  poată să trimită echipajele acolo unde este nevoie.

De asemenea, precizarea cu exactitate a locului incidentului este determinantă deoarece, dacă se întrerupe convorbirea, operatorul va şti locul incidentului. Acest lucru este crucial atunci când sunt folosite telefoanele celulare.

Daţi serviciului de urgenţă cea mai exacta locaţie cu putinţă în circumstanţele respective. Trebuie să încercaţi să le oferiţi o locaţie specifică sau cel puţin să fixaţi incidentul într-o anumită zonă.

Dacă vă aflaţi într-o zonă necunoscută şi nu ştiţi adresa incidentului pe care îl anunţaţi, căutaţi câteva puncte de reper care s-ar putea să ajute la stabilirea locaţiei. De exemplu: intersecţiile, clădiri semnificative, persoane din zonă care ştiu adresa.

CONSTITUIE CONTRAVENŢII, potrivit prevederilor Legii nr. 160 din 2008 următoarele fapte care se sancţionează după cum urmează:
– apelarea abuzivã a numãrului unic pentru apeluri de urgenţã 112, cu amendã de la 500 lei la 1.000 lei;
– alertarea falsã a agenţiilor specializate de intervenţie, cu amendã de la 500 lei la 1.000 lei

Se interzice utilizarea numărului 112 în scopuri ce nu reprezintă apeluri de urgenţă. Nu sunaţi la 112 pentru a cere informaţii despre alte numere de telefon ale secţiilor de poliţie, pompieri sau centre medicale.

Jandarmii atenţionează că, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt considerate situaţii de  urgenţă: accidente de aviaţie, accidente la metrou, accidente feroviare, accidente rutiere cu victime, persoane blocate, accidente navale, accidente montane, accidente în peşteri canioane, accidente determinate de factori de mediu, avarii sau accidente industriale, explozii, incendii, arsuri termice – electrice – chimice, cutremure, fenomene hidrologice/meteo periculoase, fulgeraţi/trăsniţi, prăbuşiri utilaje –  constructii – arbori, agresiuni animale cu victime, pericol de agresiune insecte, animale, muşcături/înţepături animale/insecte, persoană inconştientă, persoane conştiente căzute în locuri publice, intoxicaţii, probleme respiratorii severe, hemoragie gravă, febră, leşin, conflicte şi agresiuni fizice, lovire sau alte violenţe, omor/pruncucidere, rele tratamente aplicate minorilor, lipsire de libertate, tâlhărie, furturi, înşelăciune, folosire armament, distrugeri de bunuri, droguri consum/trafic, evadare, tentativă suicid, tulburarea liniştii şi ordinii publice, persoane dispărute/găsite, cerşetorie/spălare parbrize.

Reprezentantii STS au precizat ca în primele luni ale acestui an, au fost aplicate 4.892 de sanctiuni contraventionale! Cetatenii au primit amenzi cuprinse intre 500 si 1.000 de lei  pentru apeluri false sau abuzive la numarul de urgenta-  fac glume proaste, tipa, pun muzica, injura operatorii, canta, vor sa stea de vorba cu cineva sau solicita diverse informatii care nu sunt urgenţe.
Totusi, amenzile nu releva numarul mult mai mare de apeluri false la 112, pentru ca cei mai multi suna de pe telefoane care au cartele si nu pot fi identificati.

STS avertizeaza ca apelurile false ocupa timpul operatorilor si intarzie tratarea situatiilor reale, timpul mediu alocat unui apel fiind de 50 de secunde. In plus, acestea le creeaza disconfort operatorilor si afecteaza calitatea serviciilor prestate.

„Există numarul alternativ 113 pentru hipoacuzicii, adica surdo-muţi, cei care nu aud si cei care nu pot vorbi. Pana cand s-ar purta discutia pe 112 prin SMS, linia ar fi blocata si ar fi oprite alte potentiale interventii. Pentru cei inregistraţi ca hipoacuzici, potrivit noii legi,  apelul este gratuit, dar daca nu esti in zona ta de domiciliu, esti in alta parte, atunci platesti costul SMS-ului din retea”.
În Romania sunt peste 30.000 de hipoacuzici.

Atentie! Ca si in cazul apelurilor la numarul unic de urgenta 112, orice transmitere abuziva de mesaje la 113 va fi sanctionata cu amenda de la 500 la 1.000 de lei.

Constantin Marcel Ungurianu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

Bogdan Ilea

Publicat

în

26 aprilie: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale În fiecare an, la 26 aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. În 2000, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO) au desemnat ziua de 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare convenţia de înfiinţare a WIPO, ca zi dedicată recunoaşterii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea