Ştirea zilei

APEL UMANITAR: Mihai, un copil de 12 ani din Alba Iulia, bolnav de parapareză spastică, are nevoie de ajutorul nostru!

Ioana Oprean

Publicat

în

Când vine vorba despre curaj, nu de puține ori copiii ne dau lecție nouă, oamenilor mari. Asta face și un puști de 12 ani din Alba-Iulia care muncește zilnic să se însănătoșească. Mihai Suciu visează să devină avocat ca să-i ajute pe oamenii care au probleme.

Dar până atunci, băiatul are un vis mai apropiat de copilărie: să poată juca și el fotbal alături de colegi.  Mihai suferă de parapareză spastică, o boală care i-a luat mersul normal și care amenință să îl trimită definitiv în scaunul cu rotile. În ciuda bolii, băiatul dorește și simte că, într-o zi, va fi un om întreg. Noi, oamenii mari, îl putem susține să ajungă la operațiile din Statele Unite.

Copilul trebuie să facă o operație la coloană și alte două la picioare, toate în Statele Unite. Mihai Suciu este un copil foarte cuminte, învață bine și urmează cursurile Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Alba Iulia. Până aici, numai lucruri frumoase. Mihai s-a născut dintr-o sarcină gemelară și, până la opt luni, el și sora lui Maria s-au dezvoltat normal. Apoi, lui Mihai medicii i-au pus diagnosticul de retard motor ușor iar la vârsta de trei ani au scris negru pe alb “parapareză spastică”. De atunci, Mihai face recuperare și s-a urcat pe masa de operație de mai multe ori.

Într-o zi, Mihai ar putea intra și el pe teren să alerge mingea. Dar ca să reușească, ar trebui să facă rizotomie dorsală selectivă, la spitalul de copii St. Louis din Statele Unite.

De asemenea, după ce au aflat de costurile pe care pe presupun intervențiile chirurgicale, părinții lui Mihai au înființat Asociația Mihai Adrian Suciu, pentru a putea strânge mai ușor fondurile necesare.

După operații, Mihai va avea nevoie de foarte multe ședințe de recuperare, băiatul nu își va reveni niciodată complet, dar viața lui poate deveni mai ușoară și fără dureri.

În lupta lui Mihai și a familiei sale, un adevărat sprijin este și diriginta acestuia, care s-a implicat pentru ca el să poată avea o viață cât mai aproape de normal. Cuvintele acesteia descriu cel mai bine pe micul luptător:

“Într-o lume în care timpul pare că nu mai are nici valoare, nici răbdare și grijile cotidiene par a ne copleși, să îl cunoști pe Mihai este o binecuvântare atât pentru minte, cât și pentru suflet.

Mihai este dovada elocventă că viața poate fi frumoasă prin bunătate, iubire și determinare! Pentru Mihai al nostru fiecare dimineață este o nouă provocare și fiecare noapte devine o speranță. În fața lui fiecare lucru aparent neînsemnat are o valoare inestimabilă: de la gustul delicios al unei bucăți de pizza proaspăt scoasă din cuptor până la fiecare pas apăsat și străbătut cu voioșie și bucurie pe o alee oarecare și până la cea mai caldă îmbrățișare oferită sau primită.

Există atâta poftă de viață, curaj și luptă în acest copil, încât fiecare zi devine o bătălie câștigată! Dar pentru a câștiga războiul cu viața, Mihai are acum nevoie de noi toți! Șansa lui la o viață normală depășește astăzi granițele acestei țări și puterea financiară a unei familii atât de demne și modeste care îl sprijină mereu și necondiționat!

Cred cu tărie că oricare dintre noi cei care ne ducem viața de zi cu zi privind lupta altora pe de o parte cu admirație și compasiune, iar pe de altă parte cu bucuria vieții noastre “aparent perfecte”, am fi putut fi în locul lui Mihai…doar că șansa unei vieți normale nu ne-a fost potrivnică…este momentul să facem ceva pentru sufletul nostru, să fim noi șansa lui Mihai concretă de astăzi, pentru viitorul său de mâine!”

Dacă doriți să îl ajutați pe Mihai, puteţi dona în contul paypal [email protected],

în conturile asociației care poartă numele lui Mihai, Asociația “Mihai Adrian Suciu”:

în lei: RO96BTRLRONCRT0391846501

în Euro: RO46BTRLEURCRT0391846501

sau în conturile Fundației Mereu Aproape, deschise la BRD, în lei şi în euro, cu numele „Mihai Suciu”.

  • Românii din străinătate pot contribui la salvarea lui Mihai online sau prin Paypal menționând numele lui. Orice sumă contează!

Conturi Fundatia Mereu Aproape

CIF 18212553:

în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,

în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500

deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Jaful de 300.000 de euro din Teiuș: Cum a rămas o familie fără peste 160.000 de euro și un kilogram de aur. Victimele acuză lipsa de progres în anchetă

Ioana Oprean

Publicat

în

Jaful de 300.000 de euro din Teiuș: Cum a rămas o familie fără peste 160.000 de euro și un kilogram de aur. Victimele acuză lipsa de progres în anchetă La aproape o lună de la spargerea unei locuințe din orașul Teiuș, în urma căreia au fost sustrase peste 160.000 de euro și un kilogram de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | „Ce spun albaiulienii după 7 săptămâni fără transport public: ,,Nu se poate ca de 50 de zile să mergem pe jos. Să termine cu prostiile, avem nevoie de autobuze”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Ce spun albaiulienii după 7 săptămâni fără transport public: ,,Nu se poate ca de 50 de zile să mergem pe jos. Să termine cu prostiile, avem nevoie de autobuze” Au trecut șapte săptămâni de când Alba Iulia a rămas fără transport public local, după ce șoferii și angajații STP au intrat în grevă pe fondul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

STP Alba Iulia infirmă că transportul public va fi reluat în această săptămână: „Nu am ajuns la nicio înțelegere cu Primăria”

Ioana Oprean

Publicat

în

STP Alba Iulia infirmă că transportul public va fi reluat în această săptămână: „Nu am ajuns la nicio înțelegere cu Primăria” Transportul public din Alba Iulia ar putea rămâne în continuare blocat, în ciuda anunțului făcut marți de Primărie. Conducerea STP Alba Iulia infirmă categoric că ar fi existat o înțelegere privind reluarea curselor în […]

Citește mai mult