Apa NU mai este dată cu porția în Alba: Programul de raționalizare a consumului în mai multe localități, suspendat
Apa NU mai este dată cu porția în Alba: Programul de raționalizare a consumului în mai multe localități, suspendat
Compania de apă din Alba a anunțat suspendarea programului de raționalizare a consumului de apă în mai multe localități din județ începând cu data de vineri, 11 iulie 2025.
Citește și: Subtraversare a râului Mureș cu două conducte de apă, la Ciugud: A fost semnat contractul pentru lucrările necesare

„SC APA CTTA SA Alba informează consumatorii că, începând cu data de 11 iulie 2025, se renunță la programul de raționalizare a apei potabile aplicat în mai multe localități ale județului Alba.
Această decizie a fost luată ca urmare a întreruperii perioadei de secetă prelungită și a cantităților semnificative de precipitații înregistrate recent, care au contribuit la refacerea nivelurilor din rezervoarele de înmagazinare a apei potabile.
Situația hidrologică s-a stabilizat, apa potabilă nu mai este folosită în agricultură sau în alte scopuri menajere, iar sursele de apă pot susține, în acest moment, alimentarea în regim normal, către toți utilizatorii.
Vor mai urma perioade caniculare, anunțându-se o vară secetoasă și extrem de călduroasă, astfel compania face apel la toți utilizatorii să dea dovadă de responsabilitate și solidaritate socială, prin utilizarea rațională a resurselor de apă, pentru a evita situații similare în perioadele următoare, neutilizând apa potabilă în alte scopuri decât cel uman și menajer.
Precizăm că, în cazul creșterii consumului de apă, SC APA CTTA SA Alba va fi nevoită să reintroducă un program de raționalizare și furnizare a apei potabile”, se arată într-un comunicat al companiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția
O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]
Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați
„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]
Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B
Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]
