Actualitate

„Apa de ploaie”, cuprinsă în facturile de întreținere, golește buzunarele românilor. Proiect de lege pentru o altă fomulă de calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

„Apa de ploaie”, cuprinsă în facturile de întreținere, golește buzunarele românilor. Proiect de lege pentru o altă fomulă de calcul!

Expresia „apă de ploaie”, ne face să ne gândim la ceva care nu merită atenţie. Ei bine, sunt zeci de procese care au ca obiect exact apa de ploaie, pe care românii nu vor s-o mai plătească. Unii au şi reuşit. Acum, problema a ajuns şi în Parlament, unde aleşii vor să schimbe formula de calcul.

De peste 10 ani, companiile de utilităţi încasează bani lunar pentru transportul şi epurarea apelor pluviale. Taxa a fost mereu controversată pentru că este calculată pe baza unor valori medii ale precipitaţiilor şi nu prin cifre precise.

Mai mulţi parlamentari vor ca acest serviciu să fie facturat primăriilor şi au depus un proiect de lege.

„Nimeni nu ştie exact câtă apă de ploaie se scurge de pe un bloc sau de pe o casă. Aşadar, baza de impunere este ilegală, iar această taxă nu trebuie plătită de consumatorii casnici din România”, se arată în proiectul de lege.

În urma petiţiilor depuse de cetăţeni, mai multe primării din ţară au eliminat deja taxa pentru apele pluviale. În alte ţări europene, apa pluvială este colectată separat de cea menajeră şi pusă în valoare.

Proiectul de lege care prevede ca taxa pentru apă de ploaie să fie achitată de primării este în dezbatere la Senat.

Sursa: stiri.tvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult