Antrenorul Mircea Oprea, favorit pentru a prelua Unirea Alba Iulia!
Antrenorul Mircea Oprea este favorit să preia frâiele divizionarei terțe Unirea Alba Iulia, aflată într-o situație critică, pe ultima poziție a Seriei a 9-a a eșalonului terț după 15 etape.
Informația nu este confirmată oficială, însă lucrurile se derulează în această direcție, purtându-se deja discuții pe această temă. Dacă nu vor interveni alte modificări, este de așteptat ca Mircea Oprea să conducă primul antrenament al “alb-negrilor”, luni, 17 ianuarie 2022. Gruparea din Cetatea Marii Uniri s-a despărțit, după 4 luni și jumătat,e de Valentin Sinescu, cel ce a preluat echipa în vară, acesta nedorind să mai continue colaborarea în condițiile în care fosta prim-divizionară trece prin momente dificile din punct de vedere financiar, cumulându-se datorii de peste 130.000 de euro. 
„Deocamdată nu pot spune prea multe. Așteptăm să se limpezească situația financiară, pentru a putea să ne gândim și la o campanie de transferuri. După 1 ianuarie vom ști mai multe și în privința noului antrenor principal”, a comentat Mihai Dăscălescu, oficialul AFC Unirea 1924 Alba Iulia.
“Momentan nu este nimic concret, sunt simple discuții și tatonări. Unirea este Unirea! Am mers de atâtea ori gratis, nu mai contează încă o dată în plus. Dacă pot și cât pot, o să fac tot posibilul să îi ajut”, a spus Mircea Oprea (41 de ani).
În toamnă, Mircea Oprea a activat la “principal” la Kinder Teiuș, însă după 5 eșecuri consecutive în Liga a 4-a, a rămas doar jucător și a evoluat în centrul defensivei penultimei clasate. Instalarea sa înseamnă o soluție de avarie întrucât formația albaiuliană suferă la toate capitolele. Jucătorii nu au primit nimic din restanțe, deși au avut promisiuni recente în acest sens, majoritatea vor să plece la echipe mult mai stabile financiar, principalele exemple fiind Al. Giurgiu și Fetița, iar clubul se zbate în nesiguranță întrucât formalitățile pentru mult vehiculata implicare a Primăriei s-au amânat iar, pentru ianuarie 2022.
Pe de altă parte, Unirea Alba Iulia a scăpat de amenințarea depunctării, reușind, din diverse surse, în lunile noiembrie și decembrie, să identifice fondurile necesare în vederea achitării memoriilor scadente pentru Guț, D. Lupșan, Sporea, Ad. Matei, An, David și Joldeș (în ianuarie urmează Bucurică și, probabil, M. Codrea). După încheierea primei părți a unui campionat rușinos, s-au mai vehiculat variantele Adrian Bicheși sau Gabriel Cotoară în privința băncii tehnice a “lanternei roșii” Unirea Alba Iulia. Oprea a fost secund al lui Adorian Himcinschi la Unirea Alba Iulia (anterior în Liga a 2-a a colaborat cu Stelian Gherman), a fost și director tehnic începând din februarie 2021 și a continuat să joace, în Liga a 5-a, la Inter Ciugud (inclusiv în recenta ediție de Cupa României). Plecat de Apulum Alba Iulia în 1999, Oprea a strâns 153 de meciuri și 26 de goluri în Liga 1, jucând pe prima scenă pentru Rocar București, Poli AEK Timișoara (fiind extrem de apreciat în “alb-violet”), FC Național, Ceahlăul Piatra Neamț și Poli Iași (2008-2009).
Articol apărut în ediția tipărită a ziarului Unirea, miercuri, 29 decembrie 2021
foto principal: M. Oprea, în stânga, alături de Marcel Rusu și Adorian Himcinschi (de la stânga, la dreapta)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-2, în prima semifinală din Divizia A1! Emoții majore pentru campioană, care a revenit de la 0-2!
Volei Alba Blaj a învins Corona Brașov 3-2, în prima semifinală din Divizia A1! Emoții majore pentru campioană, care a revenit de la 0-2! Volei Alba Blaj a învins în „Alba Blaj” Arena, pe Corona Brașov, scor 3-2, un succes cu emoții pentru deținătoarea titlului, obligată să revină de la 0-2, după o prestație modestă […]
CSM Unirea Alba Iulia, pe ultima poziție la turneul final 8 al Conference Cup | Iarăși eșec cu Galatasay Istanbul
CSM Unirea Alba Iulia, pe ultima poziție la turneul final 8 al Conference Cup | Un nou eșec cu Galatasaray Istanbul CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, s-a clasat pe ultima poziție, la Atena, în cadrul turneului 8 al Conference League. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, al treilea eșec în Conference Cup, […]
CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir, play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2 | Programul conjudețenelor, în asaltul pentru eșalonul secund
CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir, play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2 | Programul conjudețenelor, în asaltul pentru eșalonul secund CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir sunt cele două reprezentante ale Albei care vor lupta pentru promovarea în Liga 2 într-un play-off care se anunță incendiar. Citește și: Duel șoc pe „Cetate”: Alexandru […]
